VIDEO. Autostrada A1 Lugoj-Deva, loturile 3 și 4, tot mai aproape de inaugurare, la șase ani de la semnarea contractelor
La șase ani de la semnarea contractelor (august 2013) și după veritabile epopei cu bâlbe administrative, manipulări, promisiuni fanteziste și probleme tehnice: lilieci, cimitire, halde de steril, rețele de utilități mutate după ani întregi, exproprieri făcute greșit, nerecunoașterea propriilor autorizații de construire, amenințări cu rezilierea, dar și alunecări de teren, refaceri de terasament și asfalt, loturile 3 și 4 ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva se apropie de inaugurare.

La Holdea, capătul de vest al tronsonului Ilia-Holdea, constructorul (Comșa) a așternut deja balastul stabilizat și în scurt timp va pune în operă cele trei straturi de asfalt. Urmează parapetele de protecție, marcajele și indicatoarele rutiere și este gata pentru trafic.
Conform unei surse apropiate proiectului, antreprenorul a solicitat recepția parțială în data de 31 iulie. Cerem INSISTENT responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să deschidă circulația IMEDIAT ce lucrările o permit, FĂRĂ a aștepta după sectorul vecin. Fiecare zi contează, șoferii riscându-și viața pe drumurile naționale!
Pe lotul 4 mai este de muncă doar în vestitul deal „al liliecilor”, acolo unde constructorul (UMB) a așternut balast stabilizat pe o treime din distanță. Estimăm că șantierul va fi gata de inaugurare cel mai târziu la 15 august.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS
Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]