Actualitate

VIDEO: Amendamentele care modifică legea anti-fumat respinse în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisia de Sănătate și cea Juridică din Camera Deputaților au respins amendamentele care modificau legea anti-fumat. Practic, deputații au adoptat Directiva Europeană, iar în ceea ce privește legislația  națională, legea care interzice fumatul în spațiile publice închise a rămas în vigoare.

Petrecerea Divorțaților

LEGEA ANTIFUMATDeputatul Aurelia Cristea a explicat că s-au respins, în Comisiile de specialitate, inclusiv amendamentele care prevedeau interzicerea fumatului în mașina personală, în prezența copiilor sau a femeilor însărcinate, dar și amendamentul care interzicea folosirea țigării electronice în spațiile de joacă pentru copii.

Singurele modificări care au trecut în Comisie se referă la termenele la care vor intra în vigoare anumite prevederi ale Directivei Europene. Spre exemplu, de la 1 ianuarie 2017 vor fi scoase de pe piață țigările cu arome, inclusiv cele mentolate.

Directiva și amendamnetele vor ajunge în plenul Camerei Deputaților, cameră decizională, iar dacă va fi păstrată forma propusă de cele două Comisii, atunci legea anti-fumat rămâne neschimbată.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege

Ioana Oprean

Publicat

în

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]

Citește mai mult

Actualitate

Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăriile riscă amenzi de 100.000 de lei dacă taie copacii fără avize! Ce reguli trebuie să respecte autoritățile și firmele care intervin pe domeniul public Tăierea copacilor de pe domeniul public nu este la discreția primarilor și nici a firmelor contractate pentru întreținerea spațiilor verzi. Orice intervenție trebuie justificată tehnic și realizată cu respectarea legislației […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: Primul preot de origine chineză, hirotonit la Cluj-Napoca. Dionisie Kenan Wang va sluji în misiunea ortodoxă dedicată imigranților din România Un moment cu o semnificație aparte pentru Biserica Ortodoxă Română (BOR) a avut loc duminică, 8 noiembrie 2026, la Cluj-Napoca. Teologul și istoricul Dionisie Kenan Wang a fost hirotonit preot […]

Citește mai mult