VIDEO: Aiudeanul Andrei Cordea, erou în Arabia Saudită, cu gol decisiv în minutul 100, la primul meci din 2025!
Aiudeanul Andrei Cordea, erou în Arabia Saudită, cu gol decisiv în minutul 100, la primul meci din 2025!
Aiudeanul Andrei Cordea a marcat un gol decisiv pentru Al Taee, în primul meci al anului 2025, aducând victoria echipei sale, cu o reușită în al zecelea minut al prelungirilor.
Al Taee s-a impus cu scorul de 3-2 (1-1), în deplasarea de la Al Zulfi, din etapa a 15-a a Division 1. Gazdele de la Al Zulfi au deschis scorul în minutul 28, prin Al Khaibari. Echipa românului a reușit să restabilească egalitatea două minute mai târziu, prin Al Harthi.
Finalul a fost dramatic, în 14 minute marcându-se trei goluri. Tawamba a înscris pentru 2-1 în minutul 86, iar gazdele au egalat în minutul 90+3, prin Al Jahani. Scorul final al confruntării a fost semnat de Andrei Cordea, în minutul 90+10.
Fostul fotbalist de la FCSB a primit o pasă de la mare distanță, în careu, balonul a fost deviat cu capul de un adversar, și, rămas singur, a șutat cu dreptul la colțul lung. Acesta a fost al 6-lea gol în actualul sezon competițional, având și 4 pase decisive în cele 16 meciuri jucate, în campionat și în Cupa Regelui.
Înaintea meciului din startul acestui an, Cordea reușise o „dublă” pe 4 decembrie, în succesul 5-0 cu Al Batin. În primul sezon la Al Taee, Cordea a retrogradat în liga secundă din Arabia Saudită. Acum, în actuala ediție, luptă pentru revenirea pe prima scenă a fotbalului saudit. În urma succesului de sâmbătă, echipa românului urcă pe locul 3, cu 25 de puncte, și păstrează șanse pentru promovare, la un punct de locul secund ocupat de Al Hazem și 4 „lungimi” de liderul Neom SC. Următorul joc este în 12 ianuarie, acasă cu Abha (locul 10, 21 de puncte). La Al Taee, Cordea este coleg cu fostul jucător de la CFR Cluj și Rapid, Marko Dugandzic.
Foto, video: Al Taee
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Star Pro Optimum, rezultate excelente la turneul Academiei Hagi! Locul întâi la Under 12 și locul 3 la Under 13, pentru micuții fotbaliști albaiulieni
Star Pro Optimum, rezultate excelente al turneul Academiei Hagi! Locul întâi la Under 12 și locul 3 la Under 13, pentru micuții fotbaliști albaiulieni! Clubul Star Pro Optimum a încheiat cu rezultate deosebite turneul de fotbal desfășurat în cadrul bazei sportive a Academiei Hagi, școala de fotbal a Gheorghe Hagi, actualul seelcționer al României Tinerii […]
Albaiulianul Cornel Țălnar, replică pentru „Procurorul” Dinu: „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos” | Conflict dur, iscat de un apartament în București!
Antrenorul albaiulianCornel Țălnar, replică pentru „Procurorul” Dinu: „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos” | Conflict dur, iscat de la un apartament în București! Cornel Țălnar (69 de ani) a evitat să mai pună paie pe foc în conflictul cu nașul său, Cornel Dinu (78 de ani), în ciuda jignirilor care i-au fost adresate. […]
FOTO | Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție
Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție Sâmbătă, 31 octombrie, Orăștie a găzduit un puternic concurs de Șah Rapid. Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție. Sportivii de la […]
