Curier Județean

VIDEO | 400 de elevi din Blaj și Petrești implicați în activități de prevenire a violenței și consumului de substanțe interzise în mediul școlar: Li s-a subliniat și importanța respectării regulilor de circulație

Lucian Dărămuș

Publicat

în

400 de elevi din Blaj și Petrești implicați în activități de prevenire a violenței și adicțiilor în mediul școlar: Li s-a subliniat și importanța respectării regulilor de circulație

În contextul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, în perioada 26-30 ianuarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități de prevenire a violenței în mediul școlar.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, 28 ianuarie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu specialiști din cadrul Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Alba și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba, au desfășurat activități preventive, în vederea prevenirii și combaterii delincvenței juvenile, a situațiilor de victimizare a minorilor și consolidării unui comportament preventiv în trafic.

Polițiștii au inițiat discuții cu aproximativ 400 de elevi care învață la Școala Gimnazială ,,Toma Cocișiu” Blaj, Școala Gimnazială Petrești, Școala Gimnazială ,,Simion Bărnuțiu” Blaj-Tiur, Școala Gimnazială ,,Ion Micu Moldovan” Blaj, Școala Gimnazială ,,Petru Pavel Aaron” Blaj și Liceul Tehnologic ,,Timotei Cipariu” Blaj, fiind abordate teme care vizează violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, consecințele bullyingului și importanța respectării regulilor de circulație.

Polițiștii Serviciului Rutier Alba, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră 2025”, le-au transmis elevilor informații privind modul corect de traversare a străzii, deplasarea, în condiții de siguranță, pe trotinetă, bicicletă, role, importanța purtării echipamentelor de protecție, obligația de a purta centură de siguranță de către toți ocupanții unui autovehicul și importanța cunoașterii semnalizării rutiere.

Respectul, empatia, bunătatea, comunicarea și grija față de ceilalți se sădesc în familie. Școala se preocupă de îngrijirea lor. Polițiștii, prin activitățile pe care le desfășoară, își canalizează atenția pe prevenirea unor comportamente agresive, astfel încât armonia și starea de bine să asigure succesul actului educațional. Așadar, siguranța în rândul minorilor presupune un efort colaborativ.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Restructurări la Prefectura Alba și în primăriile din județ. Prefectul Nicolae Albu: ,,Trebuie să se analizeze situația în 30 de zile, au trei variante de punere în aplicare”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Restructurări la Prefectura Alba și în primăriile din județ. Prefectul Nicolae Albu: ,,Trebuie să se analizeze situația în 30 de zile, au trei variante de punere în aplicare” Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a anunțat că Instituția Prefectului va avea un număr maxim de 36 de angajați, în urma măsurilor de restructurare, menționând totuși că: […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trei elevi din Alba, rezultate remarcabile la olimpiada de lingvistică: Au obținut locul I la etapa județeană și vor reprezenta județul la faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei elevi din Alba, rezultate remarcabile la olimpiada de lingvistică: Au obținut locul I la etapa județeană și vor reprezenta județul la faza națională Etapa județeană a olimpiadei naționale de lingvistică „Solomon Marcus” s-a desfășurat în data de 6 februarie 2026, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, coordonată de inspector școlar Gabriela Anamaria Gâlea. […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Performanță impresionantă pentru Dumitru David – Ștefan, elev la Colegiul HCC Alba Iulia: S-a calificat la trei olimpiade naționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Performanță impresionantă pentru Dumitru David – Ștefan, elev la Colegiul HCC Alba Iulia: S-a calificat la trei olimpiade naționale Performanță deosebită pentru un elev al Colegiului HCC din Alba Iulia. Dumitru David-Ștefan, elev în clasa a XII-a B, s-a calificat la trei olimpiade naționale: lingvistică, matematică și fizică. Dumitru David-Ștefan a obținut această performanță remarcabilă […]

Citește mai mult