Victorie pentru județul Alba! A recuperat în justiție 1.700 de hectare de pășune alpină de la Hunedoara
Administraţia publică locală din Săsciori a câștigat în justiție o bucată însemnată din suprafaţa localităţii și a județului Alba, după ce s-a judecat cu Primăria Petrila, din judeţul Hunedoara.
Primăria localitpății Săsciori, situată pe Valea Sebeșului, a revendicat în urmă cu șase ani suprafaţa de păşune alpină deţinută de localitatea din estul Văii Jiului.
Edilul Nicolae Florin Morar a revendicat teritoriul în baza unui document din 1926. Procesul dintre cele două primării a fost înregistrat la Petroşani, apoi strămutat la altă instanţă, apoi a ajuns la Curtea de Apel Alba Iulia, iar în cele din urmă la Cluj.
Astfel, în urma acestei victorii, granițele teritoriului județului Alba urmează să se reântregească cu o suprafață de 1.700 de hectare de pășune alpină de cea mai bună calitate.
Potrivit reprezentanțiilor Primărirei Săsciori nu există încă o decizie definitivă și irevocabilă în acest sens, dar speră ca în luna iulie, când litigiul are programat un nou termen situația să se clarifice complet iar administrația locală să primească titlul de proprietate pe suprafața respectivă.
Suprafețele revendicate sunt cunoscute de localnici sub numele de Măgura și Aușel, iar deși din punct de vedere administrativ aparținea localității Petrila din Hunedoara, pășunea era folosită de ciobanii și turmele de la Săsciori.
Miza financiară
Miza financiară în acest caz este foarte mare, întrucât sumele care reprezintă subvenția pe un hectar de pășune alpină sunt semnificative, ele putând ajunge la peste 170 de euro, iar aici este vorba despre 1.700 de hectare.
Comuna Săsciori este situată în sudul judeţului Alba, la 10 km de municipiul Sebeş şi este strabătută de drumul naţional DN 67 C Sebeş -Novaci, care trece prin satele Sebeşel, Săsciori, Laz şi Căpâlna. Cel mai apropiat oraş cu mai mult de 60.000 de locuitori ( Alba Iulia ) se află la 25 de km. Comuna este situată la o altitudine cuprinsa între 300 m si 1.107 m.
Din punct de vedere morfologic, teritoriul comunei se află situat pe valea Sebeşului, între culmile nordice ale munţilor Cindrel în partea estică şi Şureanu în vest.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”
Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]
