Victor Negrescu militează pentru atragerea investiţiilor şi a fonduriLOR europene în judeţul Alba
Victor Negrescu, în calitatea sa de preşedinte al PES activists România – structura militanţilor stângii europene din România, şi de reprezentant al stângii europene în România, a participat în perioada 2 – 4 decembrie, la Varşovia, la Consiliul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi la cel de-al 4-lea Forum anual european al PES activists. În cadrul evenimentului, stânga europeană şi liderii PES, printre care premierul Spaniei, Jose Luis Zapatero, şi cel al Greciei, Georges Papandreou, au decis să desemneze prin alegeri interne în interiorul PES un candidat unic la şefia Comisiei Europene, ca alternativă la actualul preşedinte de dreapta al Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, responsabil pentru anvergura crizei economice din Europa, care a afectat în special oamenii cu venituri reduse din toate statele membre. Este pentru prima dată când un partid european îşi asumă acest rol politic de a desemna prin votul membrilor din toată Europa un candidat unic; acţiunea se înscrie pe linia progresele înregistrate la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care a instituţionalizat partidele politice europene în mecanismele Uniunii Europene.
Preşedintele PES activists România şi reprezentantul stângii europene în România, Victor Negrescu, a condus o delegaţie de 35 de activişti PES din ţara noastră, inclusiv din judeţul Alba. Alături de activiştii PES au mai participat preşedintele PSD, Victor Ponta, preşedintele Consiliului Naţional PSD, Adrian Năstase, vicepreşedintele PSD, Titus Corlăţean şi europarlamentarul Rovana Plumb. „În cadrul Consiliului PES şi Forumului anual european al PES activists, stânga europeană a decis ca fiecare structură a PES activists, inclusiv cea din Alba, să poată demara o iniţiativă politică sau legislativă care va fi promovată de stânga europeană atât la nivelul partidelor membre, cât şi la nivelul Parlamentului European. În calitate de lider al PES activists România am promovat ideea ca la nivel european, prima iniţiativă să fie legată de impunerea unui salariu minim european. Cu ocazia acestei întâlniri am discutat cu mai mulţi aleşi locali şi europeni despre necesitatea creşterii fondurilor europene atrase de România, dar şi despre politizarea excesivă pe care actualul guvern o face în alocarea fondurilor. În acest sens, am purtat discuţii avansate cu mai mulţi lideri europeni în legătură cu posibilitatea atragerii de investiţii solide în judeţul Alba, dar şi despre crearea de parteneriate între primarii PSD din judeţ şi cei din alte state europene. Anul viitor, o delegaţie a aleşilor de stânga europeni va vizita judeţul Alba”, a declarat Victor Negrescu, preşedintele PES activists România.
PES activists Europa a luat fiinţă în anul 2006, la iniţiativa Partidului Socialiştilor Europeni, din dorinţa de a aduce pe agenda publică a ţărilor membre UE dezbaterea temelor europene şi de a promova activitatea PES la nivelul instituţiilor europene. În prezent, la nivel european există peste 20.000 de membri şi peste 100 de grupuri locale active, în timp ce în România sunt înscrişi peste 1.300 de militanţi PES în 30 de structuri judeţene. (S.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD
Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29. […]
VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă
Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]
Foto | Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe
Andra Bunea, elevă de excepție din Alba, dublă performanță la Olimpiada Internațională de Limba Engleză 2026: Argint la individual și aur pentru România pe echipe Rezultat excepțional pentru județul Alba și pentru Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud! Andra Bunea a urcat pe podiumul IELO 2026 – The International English Language Olympiad, desfășurată la Suceava, […]