Victor Negrescu, la Alba Iulia: România are cea mai inteligentă relocare a Agenției Europene a Medicamentului. Dosarul este foarte bun
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat că România are cea mai inteligentă relocare a Agenției Europene a Medicamentului, iar eventualele costuri privind mutarea la București ar fi foarte mici și sediul ar putea deveni operațional din prima zi.
Victor Negrescu a fost întrebat, duminică, la Alba Iulia, de către participanții la o dezbatere, despre șansele României de relocare a Agenției Europene a Medicamentului, el apreciind că dosarul nostru este unul foarte bun.
”Când am venit în această poziție (n.r. de ministru), împreună cu premierul României, am observat că dosarul nu este gata și ar trebui să-l finalizăm în două săptămâni și jumătate și a fost finalizat. Dosarul României este unul bun, chiar foarte bun. Ar trebui să fim mai mândri de acest lucru. Și nu o spun eu, presa europeană ne-a considerat ca având unul dintre dosarele cele mai pozitive, cele mai constructive și cel mai bun dosar din zona noastră, a Europei. Culmea, ne laudă ei și noi ne criticăm. Criticam faptul că locația aleasă este în zona de afaceri, Pipera, din București, dar să știți că eu am fost la Londra, cu ministrul Sănătății, cu președintele Agenției Naționale a Medicamentului și am văzut și sediul lor și trebuie să dau aceste informații că sunt interesante. Sediul pe care noi l-am propus, care este nou, eficient energetic, lângă metrou, este la o jumătate de oră distanță de aeroport. Sediul pe care l-au propus ei, față de aeroportul principal care avea conexiuni frecvente cu Bucureștiul era la două ore distanță. Aveau și un aeroport mai mic lângă. Sediul pe care îl aveau la Londra nu avea nicio parcare, trebuia să vii cu metroul, pe care îl au aproape. Sediul nostru are metrou. Sediul lor nu are niciun spațiu verde lângă, niciun parc lângă. Sediul nostru are. Sediul de la Londra nu are reședința sau locul unde să trăiască cetățenii în condiții decente, nu, ca angajații, în proximitate. Trebuiau să meargă mult mai departe. Sediul nostru este în apropiere unde oamenii pot sta, lângă centre comerciale, al lor nu era. Dacă au putut sta la Londra în aceste condiții eu cred că pot sta și în condiții favorabile pe care le-a propus România cu foarte multe facilități pe care le-a oferit”, a spus Victor Negrescu.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a adăugat că decizia nu va fi luată în baza unor ”criterii tehnice”, ci prin vot.
”Din păcate, decizia nu este una care se va lua pe criteriile tehnice, dosarul nostru este unul bun, chiar foarte bun. Comisia Europeană va prezenta un raport în luna septembrie, urmând ca în octombrie noi în Consiliul de Afaceri Generale să prezentăm candidatura României și în noiembrie să se decidă. Cum se decide? Prin vot. Fiecare stat poate da trei puncte unei țări, două puncte sau un punct”, a spus Victor Negrescu.
Acesta a subliniat că sunt 19 state care candidează pentru această agenție, iar România trebuie să obțină voturi, inclusiv prin acțiuni diplomatice, precizând că a discutat cu majoritatea omologilor săi despre acest subiect.
”L-am rugat pe premierul României să sune personal premierii altor state și să discute cu aceștia (…) Nu e un proces ușor și avem o oarecare șansă”, a mai spus Negrescu.
El a adăugat că există state care ”au dosare fără clădire”.
Fiind întrebat despre ce avantaje are România în cazul mutării agenției la București, Victor Negrescu a explicat că sunt foarte multe, inclusiv de ordin financiar.
”Este una dintre cele mai mari agenții ale Uniunii Europene, vorbim de aproape 900 de oameni care lucrează pentru această agenție, care vor veni și vor sta permanent în țară, la București. Locuiesc acolo, trăiesc acolo, vin cu familiile, călătoresc prin țară, vizitează țara, au salarii, venturi. Această agenție organizează anual evenimente care aduc aproximativ 40.000 de oameni (…) România are ceea ce numim noi cea mai inteligentă relocare a Agenției Europene a Medicamentului, ceea ce, de asemenea, e important. Pentru Uniunea Europeană și pentru această agenție costurile pentru mutarea în țară vor fi foarte mici și sediul din România poate deveni operațional încă din prima zi după mutare”, a mai spus Negrescu.
Guvernul României a depus, în luna iulie, la sediul Comisiei Europene, dosarul de candidatură pentru relocarea la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din UE.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament
Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun