Victor Negrescu: Florin Roman candidează pentru funcţia de purtător de cuvânt al PDL?
Recentele apariţii publice ale lui Florin Roman ilustrează că s-a supărat că nu se mai poate lăuda cu proiectele PSD şi a decis să apară în presă cu proiectele PDL.
Fiind prea ocupat cu postările pe Facebook a venit şi a susţinut punctul de vedere al PDL privind stema judeţului solicitând din nou dispariţia simbolului lui Avram Iancu. A mai susţinut şi punctul de vedere a lui Mircea Hava care se plânge că după ce ani de zile nu a făcut nimic, brusc, nu mai are bani pentru Bazinul Olimpic.
Îi asigurăm pe amândoi că PSD Alba se va lupta împotriva abuzurile comise de actuala majoritate formată dintr-un PDL dispărut la nivel naţional şi susţinută de consilierii liberali în Consiliul Judeţean Alba. Ne vom lupta ca memoria lui Avram Iancu să fie păstrată în stema judeţului şi vom lupta pentru transparenţă în cheltuielile administraţiilor publice.
Îl informăm pe Florin Roman că nici Udrea şi nici Hellvig nu au făcut nimic pentru Bazinul Olimpic pentru că dacă era aşa proiectul era terminat şi nu blocat pe vremea celor doi miniştrii. Poate ar fi bine să se intereseze şi ce partide au susţinut numirea şi păstrarea directorului Companiei Naţionale de Investiţii, Nicolae Buşcu, pe funcţie şi atunci ar căuta soluţia în propria ogradă.
Poziţia PSD este clară. Este nevoie ca proiectul să fie terminat, dar repezeala cu care se solicită pare să ascundă temeri privind un eventual control financiar. Înainte de a consuma bani suplimentari într-un proiect care niciodată nu pare să se mai termine trebuie să fixăm termene clare, un program de lucrări transparent şi o analiză a cheltuielilor realizate sau ce se vor realiza. Solicităm astfel un control de la Bucureşti a Curţii de Conturi, tocmai pentru a fi siguri că proiectul este dezvoltat în interesul cetăţenilor şi nu ascunde în spatele interesului local alte tipuri de interese.
Dar nu ne putem aştepta la mai multe din partea unui om însetat după funcţii care a renunţat la o alianţă naţională care funcţionează foarte bine între PNL şi PSD construită pentru a aduce performanţă şi a lupta pentru o Românie mai corectă.
Cu siguranţă, pentru a-şi păstra funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean sub liderul PDL Ion Dumitrel, Florin Roman este obligat să demonstreze că este un adevărat discipol al metodelor PDL din judeţ şi un soldat democrat liberal disciplinat.
Mai mult decât atât ultimele comunicate de presă ale democrat- liberalilor îl apără frenetic ca şi cum ar fi un membru cu acte în regulă al PDL. În acest context înţelegem şi cum PNL a pierdut funcţia de viceprimar al Municipiului Alba Iulia şi de ce candidatul USL la Primărie, deputatul Călin Potor, nu a fost susţinut de acesta în campania electorală de anul trecut. Acum înţelegem că era dornic de a ajunge preşedintele organizaţiei municipale şi a sacrificat pentru asta interesele USL, ale PNL, ale prietenilor săi liberali Gabriel Pleşa şi Simone Albani şi mai ales ale cetăţenilor.
Semnat: Purtător de cuvânt şi vicepreşedinte al PSD Alba, Victor Negrescu
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
