Ştirea zilei

Victima unui accident mortal din Alba, vinovată în procent de 75%: Ce pedeapsă a primit șoferul vinovat

Ioana Oprean

Publicat

în

Victima unui accident mortal din Alba, vinovată în procent de 75%: Ce pedeapsă a primit șoferul vinovat

După ce a provocat un accident mortal în care un alt bărbat care se deplasa neregulamentar pe carosabil a decedat, un bărbat din Ocna Mureș, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Victima are 75% grad de vinovăție.

Accidentul a avut loc în septembrie 2019, iar o primă decizie în instanță a fost pronunțată la Judecătoria Aiud pe data de 17 februarie 2023.

Instanța a constatat că gradul de culpă în producerea evenimentului rutier aparține în proporție de 75% victimei și 25% șoferului. „Pentru a ajunge la această concluzie, respectiv pentru această diferențiere a gradului de culpă, instanța reține că victima se afla în stare vădită de ebrietate, nu purta articole vestimentare reflectorizante sau care să fi permis conducătorilor auto să o repereze mai facil și, cel mai important, circula aproape de axul central al drumului, pe un sector intens circulat, chiar în condițiile în care exista trotuar lateral, care putea fi ușor utilizat”, se precizează în hotărârea instanței.

De cealaltă parte, șoferului (G. A.) i se impută că a circulat cu o viteză de deplasare superioară limitei legale, de 65 km/oră.

„Inculpatul a observat-o în zona mediană a benzii de circulaţie – la o distanţă insuficientă pentru evitarea impactului – pe persoana vătămată, aflată în stare de vădită ebrietate, pe care a lovit-o cu partea din dreapta-faţă a autoturismului pe care îl conducea și a proiectat-o proiectată pe o distanţă de aproximativ 22 de metri”, se afirmă în ancheta procurorilor.

Șoferul a recunoscut acuzațiile în cursul urmăririi penale, dar în fața instanței a încercat să acrediteze ideea că la momentul accidentului circula cu o viteză regulamentară, argumentele sale bazându-se pe faptul că ar fi rulat în viteza a 3-a.
Susținerile șoferului, neconfirmate de probe

De asemenea, a susținut că se afla în acționarea frânei în momentul imediat anterior impactului, că autoturismul pe care îl conducea funcționa cu un motor termic alimentat cu benzină și că, dacă se reține că ar fi circulat cu viteza de 65 de km/oră, trebuia ca motorul să indice 4.500 rotații/minut, ceea ce nu ar fi fost posibil.

„Contrar celor susținute de către inculpat, instanța constată că susținerile sale nu sunt confirmate de nicio probă. Relevant în problema stabilirii vitezei de rulare este raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, care s-a bazat pe elemente obiective, inclusiv pe aspectele fixate ca urmare a cercetării locului faptei, cum sunt: configurația drumului, coeficientul de aderență, caracteristicile tehnice și constructive ale autovehiculului, respectiv pozițiile în care s-au oprit autoturismul și victima, precum și pozițiile celorlalte probe materiale identificate și consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului”, se mai precizează în documentul citat.

Din reconstrucţia accidentului în mediul virtual şi din analiza posibilităţilor de evitare, raportul de expertiză a concluzionat că, la viteza de deplasare (65 km/oră) pe care a avut-o autoturismul la momentul apariţiei stării de pericol, șoferul nu a putut evita lovirea victimei, dar că dacă ar fi circulat cu o viteză în limita legală (50 km/oră), ar fi putut evita producerea accidentului.

Pedeapsa cu suspendarea aplicată șoferului a fost suspendată pe un termen de doi ani, perioadă în care acesta va avea obligaţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii timp de 60 de zile. Instanța a mai acordat rudelor victimei daune morale în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, în dimineața zilei de luni, 26 ianuarie 2026, în urma unui accident în care au fost implicate un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Un localnic din Apuseni, colecție impresionantă de radio-uri: Are peste 200 de aparate, majoritatea funcționale, iar cele mai vechi au fost fabricate în 1939

Mădălina Opriș

Publicat

în

Un localnic din Apuseni, colecție impresionantă de radio-uri: Are peste 200 de aparate, majoritatea funcționale, iar cele mai vechi au fost fabricate în 1939 „… fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi” scria Nicolae […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | Accident MORTAL pe DJ106G, în Sibiu: O femeie din Alba a DECEDAT după impactul violent dintre două mașini

Ioana Oprean

Publicat

în

PLAN ROȘU de intervenție pe DJ106G, în Sibiu: O persoană în stop cardio-respirator și alte șase rănite, după impactul violent dintre două autoturisme Un accident rutier grav a avut loc duminică seara în județul Sibiu, pe DJ106G. O persoană este în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două mașini. A fost activat planul roșu de […]

Citește mai mult