Politică Administrație

Vicepreședintele USR: Alianța USR-PNL ar putea funcționa doar prin „retragerea din prim-plan a unor iordachi ca Florin Roman”

Ioana Oprean

Publicat

în

Conflictul din cadrul alianței PNL-USR ar putea să ia amploare foarte curând, după ce Cătălin Drulă, vicepreședintele USR, a declarat, miercuri, că partidul nu îl susține pe Ludovic Orban pentru încă un mandat de prim-ministru.

Petrecerea Divorțaților

„Ne întreabă multă lume cum vom colabora cu PNL la guvernare. Este simplu. Dacă vor majoritate cu USR, și nu cred că-și mai permit să-și bată joc de români cu încă un USL, sunt câteva condiții. Una dintre ele este retragerea din prim-plan a unor iordachi ca Florin Roman.

O altă condiție este că trebuie să lucrăm cu un premier care trece testul onestității și loialității. Nu în fața noastră, ci în fața alegătorilor. Astăzi Ludovic Orban, prin minciunile la adresa USR, a picat grav acest test. Nu o să acceptăm să fim un CDR 2.0”, a anunțat Drulă.

Între timp, liberalul Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș, a anunțat că mai multor colegi din partid nu le-au căzut bine afirmațiile făcute de Drulă.

„Ceea ce a subminat practic negocierile au fost recentele declarații ale unui membru din comisia de negociere, pe care colegii mei, ieri, în ședința biorului politic județean, le-au considerat ca fiind inacceptabile și care subminează încrederea noastră că partenerii noștri sunt și pot să fie loiali”, a afirmat Alin Nica. Pe de altă parte, politicianul a mai spus că Dominic Fritz, primarul Timișoarei (USR), va avea în el un partener.

Nica a solicitat celor de la USR „doar o păsuire, să se mai așeze timpul puțin peste aceste declarații contondente și săptămâna viitoare să continuăm aceste discuții.”

„Este o chestiune de timing aș spune, pentru că noi am cerut să discutăm mai mult despre pozițiile din cele două instituții publice. Este adevărat că am ajuns la un acord cu privire la programul de guvernare locală, atât din primăria Timișoara cât și din Consiliul Județean, am ajuns la un acord să sprijinim programul USR în primăria Timișoara și în același timp să completăm acest program cu proiectele începute de administrația liberală. (…) Noi suntem hotărâți să sprijinim o majoritate solidă în jurul PNL-USRPLS.”

Sursă: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult