Veste şoc: antrenorul Adorian Himcinschi a demisionat de la Unirea Alba Iulia! „Principalul” era la mâna clubului, ce putea să-l înlocuiască la mijlocul stagiunii
Antrenorul Adorian Himcinschi şi-a anunţat ieri demisia de la Unirea Alba Iulia, divizionara terţă cu care a
încheiat turul de campionat pe poziţia a şasea în Seria a 5-a, marţi desfăşurându-se o întâlnire a Consiliului Director al AFC Unirea 1924 Alba Iulia.
Pe undeva o veste şoc, mutarea de pe banca tehnică a „alb-negrilor” era previzibilă, întrucât, înaintea startului stagiunii, acesta a semnat o nouă prevedere contractuală cu formaţia din Cetatea Marii Uniri, conform căreia putea fi înlocuit în cazul în care nu termină prima parte a campionatului pe poziţiile 1-2 sau înregistrează trei insuccese consecutive. Adorian Himcinschi a condus Unirea Alba Iulia începând din ianuarie 2017, evitând retrogradarea în sezonul trecut, iar marţi nu a putut fi contactat telefonic. De asemenea echipa albaiuliană va renunţa la serviciile a trei jucători din lotul din turul campionatului.
„Ne-a anunţat că îşi înaintează demisia, urmând ca miercuri, într-o nouă întâlnire a reprezentanţilor clubului să vedem dacă o acceptăm. Discuţia decisivă pe tema principalului Unirii o vom purta la finele lunii decembrie, când când se va întoarce Gicu Grozav în ţară„, a comentat Mihai Dăscălescu, oficialul Unirii Alba Iulia.
*Mihai Oancea: „Nu mă opresc la jumătatea drumului! Proiectul Unirea merge mai
departe”
Finanţator al Unirii Alba Iulia, începând din vară, alături de Gicu Grozav, omul de afaceri Mihai Oancea a precizat că „proiectul Unirea” merge mai departe, deşi în ultima perioadă au apărut, în lumea fotbalului judeţean, fel şi fel de supoziţii legate de posibila implicare. „Mă implic în continuare financiar, mă interesează în primul rând ce se întâmplă la nivelul Centrului de copii şi juniori, urmărim perspectiva. Nici nu se pune problema să renunţ la jumătatea drumului, mă implic ca şi până acum, în mod egal, eu şi Gicu Grozav, iar o altă linie o vom trage la vară. Personal am văzut o evoluţie a echipei raportat la începutul sezonului”, a spus Mihai Oancea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia
Aiudeanul Andrei Cordea pleacă în China! CFR Cluj a ajuns la un acord cu Yunnan Yukun. Transferul a fost parafat, iar fotbalistul se pregătește de o nouă aventură în Asia Aiudeanul Andrei Cordea este pe punctul de a încheia aventura la CFR Cluj, după ce negocierile cu formația chineză Yunnan Yukun au ajuns la un […]
Video | Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”
Aiudeanul Bogdan Andone, sub presiune la FC Argeș: „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil” „Nu voi pleca de la echipă în acest moment dificil”, a anunțat antrenorul aiudean Bogdan Andone, miercuri, 4 noiembrie 2026, în conferința de presă premergătoare meciului FC Argeș – Dinamo din SuperLiga. Bogdan Andone este sub presiune […]
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026 CIL Blaj conduce ierarhia conjudețenelor, după cele 6 derby-uri „de Alba” derulate în turul campionatului Seriei 7 de Liga 3. Echipa din „Mica Romă” a câștigat confruntările cu Metalurgistul Cugir și CSM Unirea […]

