VESTE BUNĂ| Ocna Mureș liberă de COVID-19: Focarul a fost stins, nu mai există nici un caz de infectare
Primăria Ocna Mureș a prezentat joi situația cazurilor de COVID-19 din localitate, numărul cazurilor active ajungând la zero, ceea ce înseamnă că focarul de coronavirus din localitate a fost stins.
În data de 4 iunie 2020 situația în orașul Ocna Mureș este următoarea:
– nu mai există persoane confirmate pozitiv,
– 78 de persoane aflate în izolare la domiciliu.
Persoanele aflate în izolare sunt contacte ale persoanelor confirmate pozitiv precum și persoane recent revenite din zone afectate.
În total, de la începutul pandemiei, în orașul Ocna Mureș au fost 41 de persoane identificate pozitiv. Dintre acestea 5 au decedat, 36 de persoane s-au vindecat. Nu mai sunt cazuri pozitive active la acest moment în orașul Ocna Mureș.
„Fac apel la toți locuitorii orașului Ocna Mureș să respecte toate cerințele cuprinse pentru starea de alertă:
– purtarea obligatorie a măștii în spații publice, magazine, spații inchise
– dezinfectarea mâinilor la intrarea în spații publice ori inchise
– respectarea regulilor de deplasare și reducerea acestora la minimul necesar
Protejându-ne pe noi îi protejăm pe cei din jurul nostru”, a scris primarul orașului Ocna Mureș,Silviu Vințeler
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a
Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]
Parada militară de 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia: Autoritățile au început pregătirile pentru Ziua Națională a României
Parada militară de 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia: Autoritățile au început pregătirile pentru Ziua Națională a României Alba Iulia se pregătește pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României. Autoritățile locale și județene, alături de reprezentanții structurilor militare și ai instituțiilor implicate, au început pregătirile pentru manifestările care vor avea loc la 1 Decembrie 2026, în […]
