Curier Județean

Verificări în trafic, cu RAR, la Sebeș: 5 certificate de înmatriculare retrase și amenzi de peste 4.700 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Seria acţiunilor dedicate siguranţei rutiere a continuat. Poliţiştii din Sebeş, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere datorate stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor. Au fost depistate 11 autovehicule cu defecţiuni tehnice.

Petrecerea Divorțaților

La data de 8 martie a.c., poliţiştii Compartimentului Rutier Sebeş, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român – Alba, au organizat o acţiune ce a avut ca scop depistarea şoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în condiţii de siguranţă.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost verificate 16 autovehicule, la 11 fiind identificate diverse defecţiuni tehnice.

Conducătorii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar faţă de 5 dintre aceştia, complementar sancţiunii, s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 4.795 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]

Citește mai mult

Curier Județean

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]

Citește mai mult