Vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România: Cererea mai mare decât oferta. Când vine următorul lot de vaccinuri
Vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România: Cererea mai mare decât oferta. Când vine următorul lot de vaccinuri
Vaccinul antigripal este de negăsit în acest moment în România – lipsește atât din cabinetele medicilor de familie, unde în mod normal ar trebui să fie distribuit gratuit pentru anumite categorii de persoane considerate cu risc de îmbolnăvire, cât și din farmacii, de unde persoanele care nu beneficiază de vaccinul administrat gratuit ar fi trebui să și-l poată cumpăra.
În farmacii, vaccinul lipsește din cauză că cererea a fost, anul acesta, în premieră, de aproximativ 5 ori mai mare decât oferta, lucru care nu a fost anticipat, potrivit explicațiilor medicilor consultați de HotNews.ro și reprezentanților companiei care aduce vaccinul în România. În cabinetele medicilor de familie, el va ajunge cu întârziere – undeva în jurul datei de 20 noiembrie.
Când ajunge vaccinul în cabinetele medicilor de familie?
În cabinetele medicilor de familie, o a doua tranșă de vaccinuri este așteptată în jurul datei de 20 noiembrie, a declarat, pentru HotNews.ro, Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
Când vom putea cumpăra vaccin antigripal din farmacii?
Vaccinul antigripal ar putea reveni în farmaciile din România la finalul lunii noiembrie – începutul lunii decembrie. O nouă livrare de vaccinuri este planificată în România la finalul lunii noiembrie, au declarat reprezentanții companiei Sanofi, cel mai mare producător de vaccinuri la nivel mondial, pentru HotNews.ro.
De ce medicii de familie nu au vaccinul nici la începutul lunii noiembrie?
În cabinetele medicilor de familie, vaccinul este administrat gratuit doar categoriilor de persoane considerate cu risc – persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate sau copiii. Ministerul Sănătății a cumpărat, anul acesta, 1,5 milioane de doze de vaccin – cu 200.000 mai multe decât anul trecut.
Prima tranșă de vaccinuri din cele 1,5 milioane de doze cumpărate de Ministerul Sănătății a ajuns în România luna trecută, însă medicii de familie au primit atunci o cantitate foarte mică, iar majoritatea dozelor de vaccin au mers către spitale, pentru imunizarea personalului medical, către centrele care găzduiesc bătrâni instituționalizați și în centrele de refugiați.
sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi
Stimulente financiare pentru absolvenţii din România care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026: Câți bani vor primi Guvernul a aprobat, joi, 3 sptembrie 2026 acordarea unor stimulente financiare pentru absolvenții care au obținut media 10 la examenele naționale din 2026, ca formă de recunoaștere a performanțelor școlare și de încurajare a […]
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede
Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru cei care își construiesc o casă la țară: Casele de până la 150 de metri pătrați, ridicate pe baza unor proiecte-tip. Ce altceva mai prevede Printre cele mai importante modificări ale noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) se numără simplificarea procedurilor pentru anumite lucrări realizate […]
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu
Piața neagră a țigaretelor explodează în România: Contrabanda atinge aproape 14%, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat în luna iulie 2026 cea mai puternică majorare din ultimii zece ani, ajungând la aproape 14% din consumul total, față de 10,5% în luna mai. Creșterea de 3,4 puncte […]