Actualitate

Uruguay la un pas de legalizarea producţiei şi vânzării marijuanei. Doar Guvernul va avea dreptul să vândă iarbă

Bogdan Presecan

Publicat

în

Senatorii din Uruguay urmează să supună la vot un proiect de lege care prevede legalizearea producţiei, distribuţiei şi vânzării marijuanei, după ce actul normativ a fost deja votat de deputații acestui stat.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit rfi.ro, Uruguay ar deveni astfel prima ţară din lume care legalizează total contrversata plantă, deși măsura nu este însă privită cu ochi buni de unii politicieni şi de o parte a populaţiei.

Potrivit proiectului de lege, doar Guvernul va avea dreptul să vândă marijuana. Cumpărătorii vor fi înregistraţi într-o bază de date şi nu vor putea intra în posesia râvnitului produs, dacă nu au cel puţin 18 ani. Ei vor avea voie să cumpere cel mult 40 de grame pe lună din farmacii cu licenţă specială sau să crească singuri acasă maximum şase plante.

Războiul antidrog s-a dovedit a fi un eşec până acum. Nu doar financiar, ci şi uman, din cauza numărului mare de victime omeneşti. Acesta a fost unul dintre argumentele principale ale coaliţiei de guvernare din Uruguay, atunci când a decis să legalizeze marijuana.

În plus, există şi o contradicţie legislativă pe care Executivul încearcă s-o elimine: legea uruguayană permite în prezent consumul de marijuana, dar interzice vânzarea, cumpărarea şi posesia, transmite rfi.ro.

Recent, internaţional Human Rights Watch (HRW), cu sediul în SUA, a adoptat, formal, o poziţie prin care respinge criminalizarea posesiei şi consumului tuturor drogurilor, solicitînd o abordare diferită radical. Cel mai important, HRW a făcut acest lucru dintr-o perspectivă a drepturilor umane, iar declaraţia lor merită citată: „A-i supune pe oameni la sancţiuni penale pentru folosirea personală de droguri sau pentru posesia de droguri care sînt pentru uz personal le încalcă autonomia şi dreptul la confidenţialitate, acest drept fiind recunoscut de către legea internaţională, inclusiv Acordul Internaţional al Drepturilor Civile şi Politice şi Convenţia Americană pentru Drepturile Omului. Limitările autonomiei şi confidenţialităţii nu pot fi justificate, exceptînd cazul în care îndeplinesc criteriile pentru orice restricţie a unui drept de bază, adică un scop legitim, proporţionalitate, necesitate şi nondiscriminare. În vreme ce protejarea sănătăţii este un scop guvernamental legitim, a încrimina folosirea drogurilor pentru a-i proteja pe oameni de la a-şi face rău singuri nu îndeplineşte criteriul necesităţii şi al proporţionalităţii.“

Sursa: rfi.ro; dilemaveche.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]

Citește mai mult

Actualitate

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult