Ştirea zilei

UPDATE/ PERCHEZIȚII în Alba și alte trei județe, la suspecți de furturi din societăți comerciale

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii din Alba, Maramureş şi Cluj, efectuează, vineri dimineața, 7 percheziţii la persoane bănuite de săvârşirea mai multor furturi din societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş.

La data de 27 februarie a.c., poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează 7 percheziţii ce vizează domicilii şi spaţii de depozitare ale unor persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale, fapte prin care ar fi produs un prejudiciu de peste 150.000 lei. Patru percheziţii au loc în judeţul Alba, două în Maramureş şi una în judeţul Cluj.

UPDATE: Potrivit reprezentantului IPJ Alba, unul dintre suspecți a fost prins în flagrant, vineri dimineața, în timpul unei spargeri comise la un magazin din orașul Carei. Aceeași sursă precizează că un alt suspect a fost implicat într-un furt comis, în luna ianuarie, la un magazin din Alba Iulia. De aici au fost sustrase telefoane mobile și tablete în valoare de aproximativ 40.000 de lei. (Detalii aici: Trei persoane din Galaţi au devalizat un magazin din Alba Iulia – au intrat prin efracție și au sustras 125 de telefoane mobile şi 17 tablete)

––––––––––––––

În cauza aflată în lucru la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, există suspiciunea rezonabilă că în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, 4 persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 36 de ani, din judeţele Alba şi Galaţi au pătruns prin efracţie, în 6 societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş şi au sustras aparatură electronică, telefoane, motoferăstraie şi produse alimentare.

Azi, 27 februarie a.c., urmează să fie puse în executare 6 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea furturilor şi ale eventualilor complici. Cei în cauză vor fi conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La acţiune participă 41 de poliţişti din care 29 din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, doi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi 10 din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş.

Acţiunea se desfășoară cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – IGPR.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbat de 55 de ani, din Alba Iulia, condamnat la 11 ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui minor: A fost încarcerat în Penitenciarul Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 55 de ani, din Alba Iulia, condamnat la 11 ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui minor: A fost încarcerat în Penitenciarul Aiud Un bărbat de 55 de ani, din Alba Iulia, a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru agresiune sexuală asupra unui minor. Între timp bărbatul condamnat a fost […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Metoda „Copil bolnav” în Alba: Cum a rămas o femeie de 89 de ani fără 40.000 de lei după ce a fost convinsă că fiul ei este internat în spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Metoda „Copil bolnav” în Alba: Cum a rămas o femeie de 89 de ani fără 40.000 de lei după ce a fost convinsă că fiul ei este internat în spital O femeie de 89 de ani din Alba Iulia a fost victima unei înșelăciuni prin metoda ,,copil bolnav”, după ce a fost convinsă telefonic că […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Portofel cu bani, documente și carduri bancare, furat în Autogara Alba Iulia: Victima, o turistă din Cehia. A fost recuperat de jandarmi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Portofel cu bani, documente și carduri bancare, furat în Autogara Alba Iulia: Victima, o turistă din Cehia. A fost recuperat de jandarmi Jandarmii din Alba au recuperat în această dimineață, 1 iulie 2026, un portofel din zona Autogării, pierdut de o turistă din Republica Cehă. Mai exact, în jurul orei 06:15, un echipaj de jandarmi […]

Citește mai mult