Actualitate

Unirea cea Mică omagiată la Cugir

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Mai toate instituţiile şcolare din Cugir au organizat  marţi, 24 ianuarie, sub diverse forme, manifestări omagiale dedicate Unirii Principatelor Române de la 1859.  Astfel , la Şcoala Generală nr 2, sub coordonarea directorului şcolii, prof. Gabriela Lupu, s-a desfăşurat manifestarea  ”24 Ianuarie – Cuza şi Unirea”, activitate ce face parte dintr-un proiect educaţional având drept propunător de proiect pe prof. documentarist Raluca Popeiu. O acţiune la care au luat parte cca 40 de elevi ai claselor a VII-a, aceştia asistând la o prezentare făcută de prof. Bogdana Sabău, despre  actul Unirii ca ideal permanent al românilor de pretutindeni, menţionând momente semnificative de luptă pentru formarea statului unitar român.
Tot în acest cadru, elevii au citit materiale legate de Unire cuprinse în revista şcolii. Au fost audiate cântece patriotice iar în final copiii şi cadrele didactice au cântat şi dansat împreună  ”Hora Unirii”.
Un eveniment asemănător legat de Unirea cea Mică a avut loc la cabinetul de istorie al  Colegiului  Tehnic ”ID Lăzărescu ” unde prof. Gabriela Urs  a prezentat în cadrul unei lecţii deschise -”Unirea Principatelor Române”, acţiune la care au contribuit mai mulţi elevi, aceştia vorbind despre personalitatea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza şi semnificaţia majoră a Unirii în istoria poporului român. O activitate la care au ţinut să fie prezenţi  directorul colegiului, prof. Camelia Dumitrean şi îndrumătorul educativ prof. Ionuţ Iancu. (C. P .)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Adrian Negrescu, analist economic, după evoluția pozitivă a deficitului bugetar, anunţată de Ministerul de Finanţe: ,,Să sperăm că noul guvern nu o va stinge prin măsuri populiste”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adrian Negrescu, analist economic, după evoluția pozitivă a deficitului bugetar, anunţată de Ministerul de Finanţe: ,,Să sperăm că noul guvern nu o va stinge prin măsuri populiste” Analistul economic Adrian Negrescu consideră că reducerea deficitului bugetar în primele șapte luni ale anului reprezintă un semnal pozitiv pentru economia României. Totușim acesta avertizează că rezultatele nu […]

Citește mai mult

Actualitate

Unde se plătesc cele mai mari pensii din România și cât de mare este diferența dintre județe: Care este situația în Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Unde se plătesc cele mai mari pensii din România și cât de mare este diferența dintre județe: Care este situația în Alba Pensia medie din România a ajuns, în iulie 2026, la 2.821 de lei, însă diferențele dintre județe sunt semnificative. În timp ce pensionarii din Botoșani primesc, în medie, 2.229 de lei pe lună, […]

Citește mai mult

Actualitate

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Limbii Române: ,,Pentru prima dată aniversăm împreună în trei țări, România, Republica Moldova și Ucraina”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Limbii Române: ,,Pentru prima dată aniversăm împreună în trei țări, România, Republica Moldova și Ucraina” Ziua Limbii Române este sărbătorită, pentru prima dată, simultan în România, Republica Moldova și Ucraina. Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu această ocazie, în care a evidențiat rolul limbii române ca […]

Citește mai mult