Unirea Alba Iulia a pierdut la „masa verde” partida cu Unirea Dej | După decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, „alb-negrii” au terminat campionatul pe locul șapte
Unirea Alba Iulia a pierdut la „masa verde” partida cu Unirea Dej din etapa a 22-a a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, câști
gată pe teren cu 3-1, conform deciziei de astăzi a Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, „alb-negrii” coborând pe poziția a 7-a la finele campionatului, fiind devansată de Sănătatea Cluj (egalitate de puncte, rezultate directe favorabile).
Litigiul respectiv a fost declanșat în 14 aprilie, iar Comisia din cadrul FRF a dat verdictul după încheierea stagiunii, după câteva termene de judecată. Unirea Dej a urcat pe poziția a 13-a, devansând astfel pe CS Iernut. Se poate spune că uniriștii au scăpat ieftin, întrucât dacă și alți adversari au fi înaintat contestații, ar fi fost același deznodământ, riscându-se retrogradarea pentru nerespectarea regulamentelor aferente. Tocmai din acel moment, pentru a preîntâmpina și alte sesizări similare către FRF, Adrian Bicheși a fost obligat să joace partidele rămase până la final numai cu trei jucători peste 21 de ani în distibuția de joc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin În ultimele jocuri, Student Sport Alba Iulia a câștigat la senioare și a pierdut la senioare. Citește și: FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința […]
FOTO: Atomic Blaj, rezultat excelent: calificare la turneul semifinal 2 la volei feminin Under 17 | Echipa pregătită de Dan Balu, victorii pe linie în turneul de la Blaj
Atomic Blaj a reușit un rezultat excelent: calificarea la turneul semifinal 2 la volei feminin Under 17 | Echipa pregătită de Dan Balu, victorii pe linie în turneul de la Blaj Performanță de apreciat realizată de Atomic Blaj, echipa pregătită de Dan Balu calificându-se la la turneul semifinal 2 de volei feminin Under 17 (cadete)! […]
Nicolae Stanciu, căpitanul României, nu se retrage de la Națională: „Dacă va fi nevoie de mine, voi veni cu mare drag”! Astăzi, Slovacia – România, amical fără Mircea Lucescu
Nicolae Stanciu, căpitanul României, nu se retrage de la Națională: „Dacă va fi nevoie de mine, voi veni cu mare drag”! Astăzi, Slovacia – România, amical fără Mircea Lucescu pe banca tricolorilor Albaiulianul Nicolae Stanciu, căpitanul României, nu se retrage de la Națională. „Cât timp voi fi în activitate, dacă va fi nevoie de mine, […]