Curier Județean

Unic Piatra Neamţ – Volei Alba Blaj 3-2 *Echipa lui Macarie a pierdut iarăşi, dramatic, la tie-break

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj este în picaj şi a pierdut neverosibil în etapa a 19-a a Diviziei A1 la volei feminin, în meciul din deplasare de la Piatra Neamţ, cu echipa locală Unic cu scorul 2-3 (25-19, 21-25, 25-18, 23-25, 10-15). Este un eşec extrem de important în economia finalului încins de campionat, în cursa spre ocuparea poziţiei a 4-a, al doilea joc la rând pierdut de blăjence.

*Meci dramatic

A fost o partidă dramatică, în care vizitatoarele au condus cu 1-0, 2-1 la seturi, au avut la un moment dat iniţiativa în setul al 4-lea, dar au fost nevoite să joace iarăşi tie-break, fiind al treilea joc consecutiv de 5 seturi susţinut de blăjence! În setul decisiv, la 9-9, o decizie eronată a dat punctul gazdelor.

Gruparea din „Mica Romă” venea după două prestaţii modeste, 3-2 la Cluj şi 2-3 la Lugoj, întâlniri în care evoluţia echipei lui Marius Macarie a lăsat de dorit. Acum Volei Alba Blaj a acumulat 33 de puncte (11 victorii şi 7 eşecuri) şi a ajuns la trei „lungimi” de CSM Bucureşti (cu un meci mai puţin), ce a pierdut azi 0-3 cu Dinamo.

Pentru vizitatoare au jucat Andreea Niţulescu, Adriana Dudnic, Bojana Stojkovic, Irina Alexandru, Marija Sandic, Vali Rusu, Laura Mastahac (libero), mai intrând Alice Kapelovies, Melinda Dobeş, Josefina Fernandez .

După ce săptămâna trecută s-a renunţat la serviciile americancei Sherissa Livingston, tehnicianul Blajului Marius Macarie a mizat în formula de start pe coordonatoarea Andreea Niţulescu, în detrimentul „senatoarei de drept” Alice Kaleplovies. „Mi-am zis să încerc şi altceva în perspectiva play off-ului şi sunt mulţumit de cum a jucat Niţulescu„, a specificat Macarie.

*”Echipa a luptat, atât s-a putut”, a declarat Sergiu Ştefănescu

La întoarcerea din Belgia, în Arad, Sergiu Ştefănescu şi primarul Gheorghe Rotar au vizionat întâlnirea din Moldova, preşedintele executiv al Blajului susţinând că echipa din Blaj merită încurajată în aceste momente. „Fetele s-au dăruit, au luptat şi atât au putut astăzi. Nu se pune probleme sancţiunilor financiare, sau înlocuirea antrenorului. Nu are rost să ne certăm, aceasta este valoarea, am adus puncte din aceste ultime trei deplasări şi suntem pe locul 4„, a apreciat Sergiu Ştefănescu.

*”O partidă nebună!”, a spus Macarie

Antrenorul Blajului, Marius Macarie trebuie să stea bine cu nervii după ce a trăit trei meciuri succesive disputate pe muchie de cuţit. În ciuda perioadei nefaste a Blajului, Macarie crede că în partida de la Piatra Neamţ echipa sa a arătat semne de revenire. „A fost, iarăşi, un joc nebun. E  păcat că n-am câştigat, dar am început să creştem ca şi joc, ca şi atitudine, comparativ cu partidele de la Cluj sau Lugoj„, a punctat Macarie. „Sunt momente care nu le gestionăm corespunzător, aşa se explica acele căderi şi lipsa de concentrare. Ne-am propus să învingem şi la Lugoj şi la Piatra Neamţ, am fost aproape şi aici sunt regretele mari. În acest moment, prima şansă la locul 4 o deţine practic CSM Bucureşti şi, dacă nu apar alte surprize, totul se va juca în meciul direct„, a concluzionat Marius Macarie.

*Sâmbătă, în Sala „Timotei Cipariu” cu Ştiinţa Bacău!

După 4 deplasări consecutive, la Bucureşti cu Dinamo, Cluj Napoca, Lugoj şi Piatra Neamţ, voleibalistele blăjene revin acolo unde se simt cel mai bine, în Sala „Timotei Cipariu”, sâmbătă, 23 februarie, de la ora 19.00. La ultima reprezentaţie internă din sezonul regulat, adversarul va fi unul foarte puternic – coşmarul Ştiinţa Bacău, partidă contând pentru etapa a 20-a. Moldovencele, invincibile în prima parte a campionatului, încheiată pe prima poziţie, dar în regres total în retur (4 eşecuri), au învins de trei ori consecutiv formaţia lui Marius Macarie, ultimul duel direct fiind în 16 ianuarie, la Blaj, în Cupa României (când blăjencele s-au aflat la două mingi de calificarea în semifinale)

*”Suntem mulţumiţi de echipă şi de antrenor. Mergem până la capăt cu Macarie”, a declarat primarul Gheorghe Rotar

Miercuri, la prînz, înaintea acestui insucces, primarul Gheorghe Rotar a ţinut să-şi precizeze punctul de vedere referitor la ultimele evenimente petrecute în sânul echipei Volei Alba Blaj, încercând să detensioneze atmosfera după ultimele rezultate înregistrate de formaţia din Divizia A1. “La Blaj nu există presiune nici asupra jucătoarelor, nici asupra antrenorului. Rezultatele echipei în acest sezon sunt peste aşteptări, suntem în grafic, dacă ne gândim că o localitate mică precum Blajul se situează pe locul 4 în elită“, a declarat edilul Blajului. “Nu se pune problema înlocuirii antrenorului, mergem până la capăt cu Marius Macarie, până la ultima etapă. La Blaj există un proiect serios, pe 4 ani, ne aflăm la început de drum, ne-am depăşit obiectivul iniţial. Probabil, după un tur excelent, oamenii din Blaj au alte aşteptări, s-a ridicat ştacheta performanţei. Deşi suntem o formaţie nou promovată, noi vrem să terminăm cât mai sus, pe locurile ce duc cupele europene“, a conchis Gheorghe Rotar.

Săptămâna precedentă, jucătoarele din Blaj au fost ameninţate că vor primi sancţiuni financiare în cazul în care nu câştiga disputele cu CSM Lugoj şi Unic Piatra Neamţ. Obiectiv ratat: acestea au acumulat două eşecuri şi au strâns numai două puncte. De fapt, în ultimele 3 dispute, Volei Alba Blaj, revelaţie în tur a adunat 4 puncte în compania unor adversari abordabili.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Care sunt prețurile la fructe și legume în Piața agroalimentară din Cetate, în Alba Iulia: Cât costă roșiile, ardeii, cartofii sau struguri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care sunt prețurile la fructe și legume în Piața agroalimentară din Cetate, în Alba Iulia: Cât costă roșiile, ardeii, cartofii sau struguri Tarabele din Piața agroalimentară din Cetate, din Alba Iulia, sunt încărcate în această perioadă de fructe și legume de sezon. Prețurile diferă în funcție de produs și de proveniență. Cumpărătorii pot găsi roșii […]

Citește mai mult

Curier Județean

19 – 20 septembrie 2026 | Sărbătoarea sașilor – Festivalul șonenilor de pretutindeni: Parada porturilor populare, expoziții, concert aniversar, decernarea Medaliei Honterus și a Stelei de Onoare a Federației Sașilor

Ioana Oprean

Publicat

în

19 – 20 septembrie 2026 | Sărbătoarea sașilor – Festivalul șonenilor de pretutindeni: Parada porturilor populare, expoziții, concert aniversar, decernarea Medaliei Honterus și a Stelei de Onoare a Federației Sașilor În zilele de 19 și 20 septembrie 2026, Șona devine locul de întâlnire al comunității săsești și al tuturor celor care prețuiesc istoria, tradițiile și […]

Citește mai mult

Curier Județean

17 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

17 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează joi, 17 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult