Un veteran din Alba de 102 de ani, ”pârât” că ar fi fost imposibil să voteze la secție la europarlamentare
În județul Alba nu învie morții ca să meargă la urne! Un veteran din Măcărești, pârât că ar fi prea bătrân ca să voteze la europarlamentare
Primăria Ponor a răspuns unei solicitări primite în ultima decadă a lunii trecute din partea Biroului Județean Alba al Autorității Electorale Permanente, „pentru verificarea unei sesizări înregistrate la Parlamentul României. Camera Deputaţilor, Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din data de 26 mai 2019”, ne-a declarat viceprimarul comunei, Irinel Groza.
Potrivit adresei nr. 215/21.08.2019, reclamația vizează faptul că în sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal de la alegerile europarlamentare (SIMPV) sunt înregistrate persoane din categoria de vârstă de peste 100 ani care şi-au exercitat dreptul de vot.
„Vă rugăm să ne transmiteţi o adresă scrisă în care să menţionaţi informaţii pe care le cunoaşteţi despre faptul că starea de sănătate i-a permis domnului BÂRLUȚ GAVRILĂ, având CNP (…), cu domiciliul la adresa sat Măcăreşti nr. 21, comuna Ponor, judeţul Alba, să-şi exercite dreptul de vot la secţia de votare numărul 343 cu sediul în clădirea Căminului Cultural Geogel, comuna Ponor, judeţul Alba”.
Trebuie spus faptul că moș Gavrilă a împlinit în luna aprilie a.c. venerabila vârstă de 102 ani, fiind născut în anul 1917, deci a prins ambele războaie mondiale!
În răspunsul transmis Biroului Județean Alba al AEP, Primăria Ponor arată că „starea de sănătate i-a permis să se deplaseze la vot. Menționăm faptul că d-na Stan Maria, având calitatea de operator de calculator în secţia de votare nr. 343 Geogel declară că cele scrise mai sus sunt reale, având și poze cu domnul Bârluț Gavrilă, fiind un eveniment deosebit pentru comuna noastră”.
Altfel spus, singura „vină” a lui Moș Gavrilă a fost că este sănătos la 102 ani și a putut merge pe picioarele lui la vot!
Sănătate și viață lungă, Moș Bârluț, ca să votați și la viitoarele europarlamentare!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă
Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

