Un tânăr de 25 de ani din Săsciori s-a sinucis în mașină, inhalând monoxid de carbon de la ţeava de eşapament
Luni, 21 ianuarie, la ora 8.50, poliţiştii din Săsciori au fost sesizaţi cu privire la faptul că L.M., un tânăr de 25 de ani, din comuna Săsciori a fost găsit decedat în autoturismul său care era parcat în garajul gospodăriei unde locuia.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că în garaj era un miros puternic de gaze iar autoturismul avea cheile în contact, pe poziţia pornit, în rezervorul acestuia nemaifiind combustibil.
Potrivit IPJ Alba, “pe bancheta din stânga faţă, care era rabatată în poziţia orizontală, a fost identificat cadavrul tânărului. Cu ocazia examinării sumare a acestuia nu au fost evidenţiate urme de violenţă.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că în seara zilei de 19 ianuarie, dată de la care tânărul nu a mai fost văzut, unul dintre vecini a auzit motorul autoturismului accelerat.
În cursul zilei de ieri, 21 ianuarie, medicii legişti au efectuat necropsia cadavrului şi au stabilit că decesul s-a datorat intoxicaţiei acute cu monoxid de carbon, în cauză neexistând suspiciuni în legătură cu moartea tânărului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul
Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]
Video | Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici”
Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici” Un tânăr din India, în vârstă de 25 de ani, venit de aproximativ trei ani și jumătate în România, a deschis, alături […]
