Un recidivist din Cugir va sta 2 ani după gratii, după ce a mușcat de mână un polițist: Agentul ar urma să primească daune morale în valoare de 5.000 de lei
Un recidivist din Cugir va sta 2 ani după gratii, după ce a mușcat de mână un polițist: Agentul ar urma să primească daune morale în valoare de 5.000 de lei
Un recidivist din Cugir va reveni la închisoare după ce a ultragiat un polițist. Sorin Adrian M. a fost a fost condamnat, la Judecătoria Alba Iulia, la pedeapsa de 2 ani de închisoare, în regim de detenție.
Bărbatul mai trebuie să îi plătească polițistului suma de 5.000 de lei daune morale. Incidentul a avut loc în 18 iunie 2022, când un echipaj mixt de poliție s-au prezentat în Cugir pentru a verifica măsura preventivă a arestului la domiciliu a unei persoane.
În timp ce se deplasau în zona unde se afla domiciliul celui pe care trebuiau să îl verifice, polițiștii au observat un grup de aproximativ cinci persoane având în mână sticle cu băutură alcoolică.

„Una dintre aceste persoane, s-a postat în fața autospecialei de poliție și a gesticulat că aruncă cu sticla în aceasta. În momentul în care ag. șef principal de poliție a încercat identificarea acestuia și imobilizarea, în vederea conducerii la sediul poliției, inculpatul a devenit agitat și recalcitrant, amenințând și exercitând acte de violență asupra agentului șef principal de poliție, mușcându-l de antebrațul drept (cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale) și lovindu-l cu pumnul în zona gâtului”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.
Cel de-al doilea polițist a declarat, ulterior, că persoana respectivă a venit în dreptul portierei și le-a adus injurii spunând „bai p… voi știți că eu astăzi m-am liberat din pușcărie”, ocazie cu care i-au cerut să se legitimeze.
”A devenit agitat și recalcitrant, l-a amenințat cu acte de violență cu voce tare și încercând să îi lovească, dar era ținut să nu ajungă la ei de către persoanele cu care se afla. În acel moment, în timp ce au încercat să stabilească identitatea persoanei recalcitrante, acesta s-a apropiat și i-a îmbrâncit, motiv pentru care au luat decizia de a-l imobiliza în vederea conducerii la sediul poliției”, a spus polițistul, chemat ca martor.
Acesta a mai susținut că, la fața locului, s-au adunat aproximativ 50 de persoane, el și colegii săi fiind loviți, scuipați și împiedicați să îl ducă pe bărbatul recalcitrant la sediul poliției. Bărbatul a continuat să se manifeste agresiv și după ce a fost introdus în autospeciala poliției, stând cu picioarele pe portieră, și împingând portiera astfel încât să nu poată fi închisă de către agenții de poliție.
La sediul poliției, inculpatul a continuat să înjure și să îl amenințe cu acte de violență pe agentul șef de poliție, căruia în altercație i-a fost ruptă uniforma în 2 locuri, pe umărul stâng și în zona subrațului drept. Sorin Adrian M. a spus că l-a agresat pe polițist numai după ce acesta l-a lovit și l-a strâns de gât.
În final, bărbatul a fost achitat pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice și a fost condamnat pentru ultraj. Hotărârea din 29 mai 2025 poate fi contestată cu apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba
Se toarnă primul strat de asfalt pe Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor – DJ 750 C. Investiție de 30 de milioane de euro pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din Alba Lucrările pe DJ 750 C, cunoscut drept Drumul Mănăstirilor și Sihaștrilor, continuă în ritm alert, iar miercuri, 11 noiembrie 2026, […]
VIDEO | Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție
Bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după gratii după ce a încălcat ordinul de protecție Un bărbat de 40 de ani, din Lopadea Nouă, a fost reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Aiud. Va sta peste 5 luni după […]
Video | Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia: Omagiu adus militarilor români care și-au servit țara în misiuni internaționale Alba Iulia a marcat miercuri, 11 noiembrie 2026, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, printr-o ceremonie militară și religioasă desfășurată la Troița Veteranilor din Teatrele de Operații, amplasată în Cimitirul Eroilor din municipiu. Manifestarea […]
