Actualitate

Un program de colectare selectivă a deşeurilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La finele lunii septembrie, Ministerul Mediului a lansat concursul naţional şcolar de colectare selectivă a deşeurilor din România denumit „Colţul verde din şcoala mea”. Programul este sprijinit de Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, care a alocat 674.000 lei pentru acest proiect. „Deşi în momentul de faţă reciclăm puţin peste 1 la sută din deşeurile produse, vom ajunge la peste 50 la sută în 2016-2017. Pentru atingerea acestui obiectiv alocăm circa 1,2 miliarde de euro pentru ca în fiecare judeţ să fie pus la punct sistemul de management integrat al deşeurilor”, a precizat László Borbély. Totodată, ministrul Mediului şi Pădurilor a adăugat că „din iulie 2010, conform legislaţiei de mediu în vigoare, fiecare primărie are obligaţia să colecteze selectiv cel puţin 15 la sută din deşeurile generate. Pentru fiecare tonă nereciclată, sub această valoare, se percepe o contribuţie de 100 lei care constituie venituri la Fondul pentru Mediu”. Borbély a mai anunţat că peste 3.000 de şcoli vor fi dotate, gratuit, cu aparate de comprimare a PET-urilor. Programul naţional de colectare selectivă a deşeurilor în şcolile din România se derulează pe toată perioada anului şcolar 2011-2012 şi este structurat în două etape. Prima etapă se desfăşoară în perioada 27 septembrie – 4 noiembrie 2011 şi constă în înscrierea şcolilor în program şi amenajarea, de către elevi, a unui Colţ verde în şcoala participantă. Colţul verde reprezintă un ansamblu de recipiente pentru depozitarea temporară a deşeurilor reciclabile. Etapa este dotată cu premii în valoare de peste 10.000 euro. Etapa a doua se derulează în perioada 10 noiembrie 2011 – 15 iunie 2012 şi reprezintă concursul de colectare selectivă a deşeurilor. Vor fi premiate, periodic, instituţiile de învăţământ care colectează cele mai mari cantităţi de deşeuri pe cap de elev. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât a plătit statul român pentru pensiile speciale în septembrie 2026: Cu cât a crescut numărul de beneficiari Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu din România a ajuns la 12.003 în luna septembrie, cu opt persoane mai mult față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Dintre aceștia, 7.934 […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Bocșa, la Blaj: Lecția vie a colindului românesc, transmisă noilor generații Prof. univ. dr. Ioan Bocșa a adus la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj frumusețea și profunzimea colindului tradițional românesc, într-un workshop dedicat rădăcinilor identității noastre culturale. Evenimentul, desfășurat vineri, 23 octombrie 2026, în cadrul proiectului „Repere identitare în armonie. Teme principale […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum procedezi în 2026 dacă ai teren extravilan în România și vrei să construiești o casă Proprietarii de terenuri extravilane din România trebuie să verifice regimul urbanistic al parcelei înainte să înceapă proiectarea unei locuințe. Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, la 25 august 2026, schimbă cadrul legislativ, dar […]

Citește mai mult