Curier Județean

Un prieten din Germania donează Spitalului Judeţean Alba 48 de paturi cu mobilierul aferent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Spitalul Judeţean de Urgenţe Alba va primi o sponsorizare din partea unui cetăţean german, din Landul Bremen, Germania, constând în 48 de paturi de spital, cu mobilierul aferent. Cel care a asigurat această donaţie, sponsorizând inclusiv transportul, este diplomat psihoterapeut Heino HEINKEN.

Petrecerea Divorțaților

Mr. Heinken a cunoscut municipiul Alba Iulia acum câţiva ani, când, prezent în România, pentru o misiune Senior Experten Service (SES) a fost cazat la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia şi a fost extrem de mulţumit de condiţiile de cazare şi de îngrijirea primită. Păstrând legătura atât cu această instituţie cât şi cu Spitalul Judeţean Alba, la reîntoarcerea în Germania, mr. Heino Heinken a făcut demersurile necesare să-i sprijine – moral şi material – pe prietenii din România. Astfel, până acum, prin eforturile sale personale, a intermediat donarea a 36 de paturi, care au fost amplasate atât în Căminul pentru Persoane Vârstnice, dar mai ales în Spitalul Judeţean Alba.

În perioada imediat următoare, donatorul va mai trimite încă 48 de paturi, asigurând inclusiv transportul. Directorul Spitalului Judeţean Alba, ec. Nicoleta Coşarcă, a declarat pentru ziarul Unirea că această donaţie este extrem de binevenită pentru instituţia pe care o conduce, paturile urmând să fie amplasate în secţiile din unitatea sanitară care se renovează acum. „Mr. Heinken a dovedit că este un prieten de nădejde pentru Spitalul Judeţean Alba şi implicit pentru locuitorii acestui judeţ, pentru pacienţii noştri. Sper sincer ca această colaborare să continue sub cele mai bune auspicii”, a precizat managerul Nicoleta Coşarcă.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mâine | Concurs directori și directori adjuncți 2026, în școlile din Alba: 106 candidați susțin prima probă scrisă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Concurs directori și directori adjuncți 2026, în școlile din Alba: 106 candidați susțin prima probă scrisă la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia Marți, 13 octombrie 2026, începând cu ora 10, se desfășoară prima probă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar […]

Citește mai mult

Curier Județean

1–31 octombrie 2026 | Polițiștii din Alba, activități pentru creșterea siguranței celor care se deplasează pe două roți: Scopul, prevenirea accidentelor de circulație

Ioana Oprean

Publicat

în

1–31 octombrie 2026 | Polițiștii din Alba, activități pentru creșterea siguranței celor care se deplasează pe două roți: Scopul, prevenirea accidentelor de circulație În perioada 1–31 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba vor desfășura, pe raza întregului județ, activități dedicate creșterii siguranței participanților la trafic cu două roți, respectiv motociclete, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident în Vințu de Jos: Fetiță de 11 ani, pe bicicletă, acroșată de o mașină. Minora a ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Vințu de Jos: Fetiță de 11 ani, pe bicicletă, acroșată de o mașină. Minora a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc duminică după-masa, în Vințu de Jos. O fetiță de 11 ani, pe bicicletă, a fost acroșată de o mașină. Minora a ajuns la spital. Potrivit IPJ Alba, la data […]

Citește mai mult