Politică Administrație

Un parlamentar USR acuză PNL în chestiunea pensiilor speciale: ”Ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”. Un parlamentar USR acuză indirect PNL că se comportă ca în celebra comedie de moravuri sociale și politice, „O scrisoare pierdută”, scrisă în anul 1884, de către Ion Luca Caragiale.

Chiar și după mai bine de 130 de ani, de când d-nul Caragiale ne-a schițaț, în stilul său satiric și umoristic clasa politică românească, regăsim aceleași caractere politice și în prezent.

Deputatul USR, Claudiu Năsui, reacționează după ce vicepremierul Raluca Turcan a declarat că PNL va susţine anularea pensiilor speciale, „cu excepţia pensiilor militarilor şi magistraţilor care au deja o decizie a Curţii Constituţionale”. Deputatul susține că acest lucru ar fi o greșeală, având în vedere că cele două categorii reprezintă 97% din totalul pensiilor speciale. „Oare dacă tăiem toate pensiile speciale mai puțin 97% dintre ele, se mai cheamă că tăiem pensiile speciale?”, întreabă retoric deputatul, care propune plafonarea pensiilor speciale pentru militari și magistrați.

„Ce pensii speciale tăiem?

Proiectul USR de desființare a pensiilor speciale a fost deblocat. După câțiva ani în care a fost tărăgănat și oprit pe unde s-a putut prin parlament, a sosit pe ordinea de zi a comisiei pentru muncă. E mare lucru.

Doamna Turcan a declarat ieri că PNL își dorește desființarea pensiilor speciale mai puțin pentru militari și magistrați unde nu ar face nicio modificare. Lucrul acesta ar fi o greșeală. Dacă tot avem oportunitatea să schimbăm ceva, ar trebui să o facem în profunzime.

Înțelegem argumentele pentru care pensiile speciale ale militarilor și magistraților ar avea un statut special. Nu am fost de acord cu ele, dar le-am acceptat tocmai ca să aibă proiectul nostru o șansă. Să nu fie prea radical (deși, dacă mă întrebați pe mine, ar trebui desființate complet). Tocmai de aceea proiectul USR prevedea plafonarea pensiei pentru aceste două categorii. Cei care beneficiază de pensiile enorme au optimizat formulele de calcul ale pensiilor lor astfel încât să ia un maxim de beneficii din banii noștri.

Cea mai mare pensie specială din România e 74.000 de lei pe lună. Ar trebui să ne supărăm pe individul care a optimizat formula de calcul a pensiei speciale și și-a tras pensia aceasta astronomică? Da, și-a urmărit interesul în dauna noastră. Dar ar trebui să fim de-a dreptul furioși pe sistemul care a permis acest lucru. Acest sistem trebuie să se oprească.

De ce ar fi o greșeală să nici măcar nu ne atingem de pensiile speciale ale acestor două categorii? Pentru că reprezintă 97% din totalul pensiilor speciale.

E bine să lucrăm pe cifre când facem legi. Luând cifrele pe 2018, militarii, unde sunt asimilați și polițiști și angajați ai serviciilor de informații, reprezintă 90% din totalul pensiilor speciale. Tot în 2018, magistrații au reprezentat 7% din totalul pensiilor speciale. Ce ar însemna să desființăm pensiile speciale pentru toți mai puțin militari și magistrați? Ar însemna să desființăm pensiile speciale pentru toți, mai puțin 97%.

Oare dacă tăiem toate pensiile speciale mai puțin 97% dintre ele, se mai cheamă că tăiem pensiile speciale?”, scrie Năsui pe Facebook.

Totodată, Ludovic Orban a declarat referitor la proiectul PNL privind eliminarea pensiilor speciale, că singura excepție, în acest caz, vizează pensiile de serviciu ale militarilor, nu și pensiile magistraților. Șeful Executivului i-a îndemnat pe parlamentarii să voteze inițiativa PNL.

„Decizia noastră este clară, noi susținem calculul pensiilor pe principiul contributivității, cu singura excepția a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. Avem și noi un proiect de lege, are și USR un proiect de lege. Le cerem parlamentarilor să amendeze, dar să susțină proiectul de lege în care să punem punct practicilor pensiilor speciale, cu excepția pensiilor de serviciu pentru militari”, a declarat premierul Orban.

„Mi se pare un act de dreptate și un act corect. Le cer parlamentarilor să voteze proiectul PNL privind desființarea pensiilor speciale”, a spus Ludovic Orban.

sursa: stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Cine ia locul miniștrilor PSD care au demisionat. Ilie Bolojan: ,,Guvernul trebuie să funcționeze fără sincope. Vom trimite propunerile preşedintelui”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine ia locul miniștrilor PSD care au demisionat. Ilie Bolojan: ,,Guvernul trebuie să funcționeze fără sincope. Vom trimite propunerile preşedintelui” Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 23 aprilie 2026, că a luat act de demisiile miniștrilor PSD, cărora le mulțumește pentru colaborarea din ultimele 10 luni. Prim-ministrul a spus că va trimite astăzi președintelui Nicușor […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba Iulia: Albaiulienii, „pedepsiți” din nou de conducerea PNL a CJ Alba. Banii destinați municipiului, distribuiți prietenilor politici

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba Iulia: Albaiulienii, „pedepsiți” din nou de conducerea PNL a CJ Alba. Banii destinați municipiului, distribuiți prietenilor politici Conducerea PNL a Consiliului Județean Alba și președintele Ion Dumitrel îi „pedepsesc” și în acest an pe albaiulieni, luând din banii municipiului Alba Iulia și distribuindu-i prietenilor politici. 46,7 lei este alocarea financiară din bugetul județului […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Miniștrii PSD au demisionat din Guvernul Bolojan: „Premierul nu mai poate revendica o majoritate parlamentară și, implicit, nici legitimitatea de a conduce Guvernul”

Ioana Oprean

Publicat

în

Miniștrii PSD au demisionat din Guvernul Bolojan: „Premierul nu mai poate revendica o majoritate parlamentară și, implicit, nici legitimitatea de a conduce Guvernul” Miniștrii PSD au demisionat joi, 23 aprilie 2026, din Guvernul Bolojan, după ce social-democrații au votat luni seara retragerea sprijinului politic pentru premier. Anterior, Bolojan a anunțat că funcționarea ministerelor va fi […]

Citește mai mult