Cultură Educație

Un milion de stele pentru nevoiaşi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un milion de stele ale solidarităţii se vor ivi simultan în 21 de oraşe ale ţării sâmbătă, 13 noiembrie, începând cu orele 17.00. Organizaţiile Caritas din România vor lumina cu candele locuri publice, fiecare lumânare aprinsă reprezentând un gest de solidaritate cu persoanele aflate în nevoie.
Acţiunea „Un milion de stele” are deja o tradiţie în ţările din Europa de Vest. Prima dată a fost organizată în 1998 în Franţa. De atunci, acţiunea se organizează anual în tot mai multe locaţii. În ţara noastră, organizaţiile Caritas s-au alăturat anul trecut acestei acţiuni şi au fost organizate în 7 oraşe din România astfel de evenimente. Iar anul acesta, fiind Anul European de Luptă împotriva Sărăciei şi a Excluziunii Sociale, vor străluci simultan în 21 de oraşe luminile solidarităţii, dintre care şi la Alba Iulia, pe Platoul Romanilor din faţa Catedralei Reîntregirii Neamului. Celelalte oraşe participante sunt: Bacău, Blaj, Braşov, Bucureşti, Carei, Cluj-Napoca, Gheorghieni, Iaşi, Mediaş, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Petroşani, Piatra Neamţ, Roman, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Tg. Mureş, Tg, Secuiesc, Timişoara.
Scopul acţiunii este în fiecare locaţie acelaşi: să ofere semne vizibile pentru o societate solidară, şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale.
În cadrul acţiunii, se iluminează cu lumânări locurile şi clădirile publice reprezentative, fiecare lumânare reprezentând simbolic o persoană aflată în nevoie. Sumele obţinute din vânzarea candelelor vor fi folosite pentru ajutorarea persoanelor marginalizate. În preajma sărbătorilor de Crăciun vom pregăti pachete cu alimente pentru familii care trăiesc într-o situaţie materială pracară.
La acest eveniment sunt invitaţi să participe alături ne noi, toate persoanele care doresc să trăiască spiritul solidarităţii. Mai multe informaţii despre locaţii puteţi obţine de pe site-ul www.unmiliondestele.ro.
Persoană de contact: Cristea Mihaela, 0258-812118, 0740-142547.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult