Un gând pentru Munţii Apuseni

Oferind adăpost şi un trai destul de aspru, Munţii Apuseni au fost locuiţi din cele mai vechi timpuri, iar acum 2000 de ani, aurul din adâncul lor a stârnit lăcomia romanilor, care au ocupat şi colonizat întreaga Dacie. Au organizat exploatarea aurului şi a altor metale, iar în mina de la Alburnus Maior (Roşia Montană) au lăsat urme, pe tăbliţe cerate, care ne oferă detalii cu privire la această îndeletnicire. Evul Mediu a fost ca o noapte peste aceste locuri, iar când au apărut zorile societăţii capitaliste, habsburgii au reluat cu sălbăticie exploatarea locuitorilor şi a bogăţiilor din Munţii Apuseni. Aşa s-a iscat, în 1784, Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, cea mai mare răscoală ţărănească din istoria Europei, ce nu poate fi comparată decât cu Marea revoluţie franceză din 1789. După 1989, mineritul din Apuseni a fost desfiinţat, iar fabricile ne-au fost falimentate şi vândute la fier vechi. Cauza acestui dezastru ne-a explicat-o la televizor un român din Munţii Apuseni, care era prim-ministru pe vremea preşedintelui Emil Constantinescu, spunându-ne: „Vom privatiza şi vom vinde totul, pentru ca Guvernul să nu mai fie răspunzător de ce se întâmplă în economie”. Judecata domnului prim-ministru era logică, dar antiromânească. Dacă statul român nu s-ar implica în reorganizarea mineritului şi ar vinde aurul şi celelalte metale, ar câştiga mai mult, însă şi-ar asuma răspunderea faţă de mineri şi populaţia din zonă. S-au mai vândut, în urmă cu câţiva ani, câteva mine din Munţii Maramureşului, care au deversat apele reziduale în râul Vişeu; apa a ajuns în Tisa şi apoi a afectat peştii din apele de pe teritoriul Ungariei. În scandalul care a urmat, ai noştri s-au apărat ca nişte copii, trimiţând statul ungar să se certe cu proprietarul minelor, într-un stat din Asia. Ar fi păcat ca flora şi fauna din apele de pe teritoriul Ungariei să aibă de suferit şi din cauza cianurilor din zona Munţilor Apuseni. Cum se va rezolva problema de la Roşia Montană şi de la Roşia Poieni nu ştie nimeni. Rezolvarea nu o dau nici necăjiţii, sfătuiţi să scrie zilnic o „scrisoare către România”, nici bătrânii intelectuali care se consideră specialişti. Nădejdea este în înţelepciunea pe care divinitatea a sădit-o în oameni şi nu se poate ca ea să nu ţină seama de interesele moţilor. Până când bunăvoinţa celor de la putere va aduce în Apuseni modernizarea şi traiul bun, nădejdea noastră e la învăţător şi la preot, oameni statornici, care au rădăcinile sufleteşti în aceste locuri. Moţii de aici pot obţine venituri din curentul electric produs de râurile care odinioară învârteau roţi de mori, precum şi de pe urma prunilor care cresc până în vârf de munte. Dar pentru asta e nevoie de unitate morală, de asociere şi stăruinţă pe la Guvern şi la Uniunea Europeană. Să nu uităm că dacă marile trusturi râvnesc la bogăţiile Apusenilor, vor râvni şi la viscolul ce bate deasupra lor şi ar fi păcat ca moţii să-şi vândă sau să-şi concesioneze curtea casei lor unor străini care vor… planta acolo instalaţii eoliene.

Ioan BIZĂU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI