Un deţinut de la Penitenciarul Aiud a fost găsit spânzurat în celulă
O persoană încarcerată în Penitenciarul Aiud şi-a pus capăt zilelor. V.A. în vârstă de 37 de ani se afla în spatele gratiilor din anul 2006 şi executa o pedeapsă privativă de libertate în regim închis de maximă siguranţă, fiind condamnat pe o perioadă de 7 ani pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Deţinutul a fost găsit spânzurat în după-amiaza zilei de 27 aprilie, în jurul orei 17.55. Tânărul împărţea celula cu alte două persoane, însă în momentul în care acesta s-a sinucis colegii de cameră efectuau plimbarea zilnică. Astfel că V.A. a prins momentul propice şi, folosind o frânghie improvizată dintr-o haină, s-a spânzurat. Administraţia penitenciarului aiudean a solicitat intervenţia serviciului SMURD, membrii echipajului au efectuat manevrele de resuscitare până la ora 18.43, însă deţinutul nu a putut fi salvat. Conducerea Penitenciarului Aiud a anunţat familia decedatului precum şi organele competente pentru efectuarea cercetărilor, respectiv judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Aiud, Poliţia Municipiului Aiud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud şi Serviciul de Medicină Legală Alba. Deocamdată nu se cunosc motivele care l-au determinat pe deţinut să îşi ia viaţa. Acesta putea fi propus pentru comisia de liberare condiţionată în luna iunie a acestui an. Deţinutul nu era unul cu probleme, având o conduită civilizată. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
UM Cugir a semnat un contract de 54 de milioane de euro pentru utilaje speciale destinate producției de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm: ,,Cugirul intră într-o nouă etapă industrială”
UM Cugir a semnat un contract de 54 de milioane de euro pentru utilaje speciale destinate producției de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm: ,,Cugirul intră într-o nouă etapă industrială” Reprezentanții de la Uzina Mecanică din Cugir au anunțat, luni, 14 septembrie 2026, printr-o postare pe o rețea de socializare că a fost semnat […]
Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic
Cine este noul director general interimar al Fabricii de Arme Cugir și ce obiective are: „Continuarea investițiilor și asigurarea stabilității economice”. O altă persoană, nominalizată pentru funcția de director economic Octavian N. Borza a fost numit recent în funcția de director general interimar al Fabricii de Arme Cugir, după ce Consiliul de Administrație al Fabricii […]
Foto | Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute
Ioana Lazăr este prima femeie Ironman din Alba Iulia. Sportiva de la CSM Unirea Alba Iulia a încheiat cursa IRONMAN Vichy în 13 ore și 34 de minute Ioana Lazăr, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a devenit prima femeie din Alba Iulia care reușește să ducă la bun sfârșit un concurs IRONMAN full […]