Politică Administrație

Un candidat la alegerile prezidențiale 2019, are în plan interzicerea defrişărilor în România timp de 10 ani

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un candidat la alegerile prezidențiale 2019, are în plan interzicerea defrişărilor în România timp de 10 ani

Mircea Diaconu, candidat la alegeri prezidențiale 2019, declară că dorește să pună capăt tăierilor de copaci pentru a opri jaful şi crima.

Petrecerea Divorțaților

„Zece ani nu trebuie să se mai taie nimic în România. Suntem foarte mulţi cei care gândim aşa. Este o chestiune de organizare şi cred că trebuie să începem să înfăptuim. Să ne strângem şi să cerem autorităţilor. Şi noi vom muri câte puţin odată cu moartea pădurii”, spune Mircea Diaconu într-un clip de prezentare.

„Dacă aceasta este paradisul şi averea noastră, şi cineva distruge aceste lucruri care sunt plămânul nostru, al tuturor, este o formă de atentat. Eu cred că cine ucide aşa ceva trebuie să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii. Nu mai e joacă şi se pare că la noi, după ce au început să omoare şi oameni, nu numai copaci, se pare că mai există o singură măsură extremă: un embargo de tăieri de cel puţin 10 ani, să poată să-şi revină pădurea.

https://youtu.be/RlwyaDnTXxk

Desigur, tăieri de siguranţă, tăieri de sănătate a pădurii şi lemne de foc, fără discuţie. Dar atât! Şi aceşti oameni care fac averi uriaşe netulburaţi de nimeni, de zeci de ani, în ţara noastră, de nicun DNA, de nici un fel şi care primesc nişte amenzi ridicole, simbolice şi care ucid plămânii noştri, ai tuturor… nu ştiu ce se va întâmpla cu ei, măcar să rămână fără banii ăia pentru care ucid”, a continuat Diaconu, candidat la alegeri prezidențiale 2019.

Mircea Diaconu, în vârstă de 69 de ani, candidează ca independent.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult