Ştirea zilei

Un bărbat lovit cu pumnul în față într-un magazin din Alba: Suspectul a mai fost condamnat pentru OMOR

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat lovit cu pumnul în față într-un magazin din Alba: Suspectul a mai fost condamnat pentru OMOR

Un bărbat din Alba, a fost trimis în judecată de magistrații Judecătoriei Blaj pentru comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violente.

La data de 8 august, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară la Judecătoria Blaj, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.

Prin actul de sesizare, s-a reţinut în sarcina inculpatului, în esență, că în seara zilei de 19.10.2022, în timp ce se afla în incinta punctului de lucru al unei societății de pe b-dul Republicii nr. 55, i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu pumnul în zona ochiului drept, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, pentru comiterea infracţiunii de omor, iar potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul nu a săvârşit o altă infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei, astfel intervenind reabilitarea de drept cu privire la această infracţiune.

De asemenea, se constată că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat, persoana vătămată sau partea civilă cu privire la administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală, termenul stabilit fiind împlinit la această dată, şi nici din oficiu nu se impun a fi invocate.

Decizia poate fi atacată cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Idee inedită a unui informatician din Alba: Și-a făcut grădină de legume pe perete și cultivă ardei de peste 2 metri înălțime

Ioana Oprean

Publicat

în

Idee inedită a unui informatician din Alba: Și-a făcut grădină de legume pe perete și cultivă ardei de peste 2 metri înălțime Un informatician din Cugir a transformat propria casă într-un adevărat laborator de idei. Mihai Oltean cultivă legume pe peretele locuinței, produce energie cu ajutorul soarelui și se plimbă prin oraș cu un vehicul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Dosar penal la Alba Iulia după lucrările de dezafectare a structurilor de susținere pe care a fost amplasat podul pietonal din lemn de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Polițiștii spun că Primăria nu avea autorizație

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar penal la Alba Iulia după lucrările de dezafectare a structurilor de susținere pe care a fost amplasat podul pietonal din lemn de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina. Polițiștii spun că Primăria nu avea autorizație Un nou episod controversat legat de fostul pod de la Poarta a IV-a a Cetății Alba Carolina […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Delex, deținătoarea singurei clădiri net zero energie din România, prezintă soluții de încălzire electrică și panouri fotovoltaice la Alba Green Energy 2026. Oferă și consultanță pentru programul Casa Verde

Bogdan Ilea

Publicat

în

Delex, deținătoarea singurei clădiri net zero energie din România, prezintă soluții de încălzire electrică și panouri fotovoltaice la Alba Green Energy 2026. Oferă și consultanță pentru programul Casa Verde Delex, o firmă din Alba Iulia cu 20 de ani de experiență pe piața sistemelor inteligente de încălzire electrică și de energie alternativă și deținătoarea singurei […]

Citește mai mult