Ştirea zilei

Un bărbat de 46 de ani, din Galda, SUSPECTAT că și-a OMORÂT propria mamă în bătaie, prins în Germania

Ioana Oprean

Publicat

în

O crimă odioasă a fost comisă de către un bărbat din județul Alba. Potrivit unui comunicat eliberat de către Parchetul de lângă Tribunalul Alba, acesta și-a ucis mama cu brutalitate, în bătaie.

Petrecerea Divorțaților

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 02.10.2020, trimiterea în judecată a unui inculpat în vârstă de 46 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie în modalitatea omorului şi violenţă în familie în modalitatea lovire sau alte violenţe, cu rechizitoriul întocmit fiind sesizat Tribunalul Alba.

În fapt, s-a reținut că, la data de 15.03.2019, în timp ce se aflau la locuinţa comună de pe raza satului Cetea, comuna Galda, jud. Alba, inculpatul a agresat-o fizic pe mama sa în vârstă de 79 ani, iar la data de 19.03.2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a exercitat violenţe repetate şi de mare intensitate asupra aceleiaşi victime, cauzându-i multiple leziuni care au condus la decesul acesteia.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv. Menţionăm că, iniţial, inculpatul s-a sustras urmăririi penale, părăsind teritoriul ţării, fiind arestat preventiv în lipsă, măsura preventivă fiind pusă în executare prin intermediul unui mandat european de arestare. Având în vedere complexitatea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, care a presupus efectuarea mai multor expertize în diferite domenii de specialitate, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv, ulterior fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar, ale cărei obligaţii au fost încălcate de către inculpat, care a părăsit iarăşi ţara, motiv pentru care acesta a fost din nou arestat preventiv în lipsă.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, Poliţia Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul de Cercetare la Fata Locului şi Serviciul de Biocriminalistică.

Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, sub nicio formă, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult