Ştirea zilei

Un antreprenor din Alba a inventat casa care este gata în şase zile. Construcțiile montate precum o jucărie LEGO, realizate într-o fabrică din inima Munților Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Un antreprenor din județul Alba a creat la Câmpeni, un gen de case care pot fi montate precum o jucărie LEGO. Casele sunt produse din panouri speciale, care înglobează, pe de o parte, lemnul, iar pe de altă parte materiale inteligente. O casă poate fi gata în mai puţin de o săptămână.

Petrecerea Divorțaților

Sorin Sălăgean conduce o fabrică de mobilă în oraşul Câmpeni, din Munţii Apuseni. Este vorba de Montana Câmpeni, care are deja peste 200 de angajaţi. La cererea unui partener din Olanda, a început să lucreze la modelul unei case ieftine, uşor de construit şi rezistente. Cu ajutorul meşterilor recrutaţi de pe Valea Arieşului, el a reuşit să creeze o casă construită cu ajutorul unor panouri de tip LEGO. O locuinţă de 50 de metri pătraţi poate fi gata în mai puţin de o săptămână, spune Sorin Sălăgean.

Casele produse în Câmpeni sunt uşor de transportat şi pot fi mutate. Astfel, dacă proprietarul unui teren doreşte să şi-l vândă şi să se mute într-un alt oraş sau într-un alt cartier, el poate să îşi ia casa cu sine. Aceste locuinţe sunt predate beneficiarilor gata finisate şi cu instalaţiile funcţionale, care pot fi racordate direct la reţelele de utilităţi, mai spune Sorin Sălăgean.

Casele construite de meşterii din Transilvania au mare trecere în staţiunile turistice olandeze, însă ele ar putea fi o soluţie şi pentru oraşele româneşti care se dezvoltă rapid, precum Clujul. Preţul pentru o astfel de casă variază între 600 şi 800 de euro pe metrul pătrat, în funcţie de finisaje. Casa poate fi mobilată şi cu piese originale, produse pe măsura camerelor, în aceeaşi fabrică din Câmpeni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Hotelul Cetate din Alba Iulia, planuri de extindere verticală și orizontală: Documentații în consultare publică Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 5 noiembrie 2026 începerea consultării publice pentru un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care ar permite extinderea Hotelului Cetate, de pe strada Unirii nr. 3. Inițiator este S.C. Cetate Alba SRL, iar documentația este elaborată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat

Ioana Oprean

Publicat

în

Târguri de Crăciun și Paște la Alba Iulia: Primăria nu renunță, în ciuda unui prim eșec, la ideea de a „preda” organizarea unui operator privat Administrația locală din Alba Iulia nu renunță la ideea de a preda organizarea târgurilor din Piața Cetății Alba Carolina unui operator privat. Un proiect de hotărâre privind reluarea procedurii de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]

Citește mai mult