Rămâi conectat

Curier Județean

Ultimele pregătiri pentru Târgul de Fete de pe Muntele Găina 2017. Instituţii publice din 5 judeţe implicate în organizarea celei mai mari sărbători populare din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Instituţii publice din cinci judeţe, Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara, sunt implicate în această perioadă în organizarea Târgului de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară din România care va avea loc, în perioada 22 – 23 iulie, în Avram Iancu şi pe platoul montan de pe Muntele Găina.

Manifestările sunt organizate de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Comunei Avram Iancu, însă acestora li s-au alăturat în organizare numeroase instituţii publice dar şi consiliile judeţene din Bihor, Arad, Hunedoara şi Cluj.

Festivalul Roman Apulum 2025

În zonele unde se vor desfăşura manifestările se fac ultimele pregătiri astfel încât au fost montate scenele şi sistemele de sonorizare, au fost amenajate locurile de campare şi au fost delimitate zonele unde vor fi amplasate unităţile de alimentaţie publică.

Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Drumul a fost reparat în ultima perioadă astfel încât este practicabil pe toată porţiunea până pe platoul montan, însă se recomandă doar accesul autovehiculelor în stare tehnică bună. Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit şi practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările. Pe munte este amenajată o zonă de campare, există cisterne cu apă şi zone cu curent electric pentru cei care vor să petreacă două zile minunate în natură.

Pentru buna desfăşurare a Târgului de Fete de pe Muntele Găina, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Alba desfăşoară începând de vineri acţiuni de supraveghere şi control pentru serviciile de alimentaţie publică organizate pe parcursul evenimentului în comuna Avram Iancu şi pe platoul de pe Muntele Găina. De asemenea a fost asigurat serul antiviperin obligatoriu pentru eventuale incidente, după cum urmează: pe platoul unde se organizează evenimentul în trusa de urgenţă a unui inspector de sănătate publică, în cabinetul medicului de familie dr. Pavelescu Mircea, în comuna Avram Iancu, unde se va asigura permanenţa, la Spitalul Cîmpeni – Serviciul Urgenţe şi la Spitalul Abrud – camera de gardă.

La organizarea manifestărilor îşi aduc aportul instituţii publice din cinci judeţe, Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara, printre care amintim Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Serviciile Salvamont Alba şi Arad, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Alba, Direcţia de Sănătate Publică Alba şi compania Electrica.

„Târgul de Fete de pe Muntele Găina este poate cea mai complexă acţiune culturală organizată de instituţia noastră la care îşi aduc aportul logistic dar şi cu resurse umane numeroase instituţii publice din judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj şi Hunedoara. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri ale tuturor celor implicaţi în desfăşurarea manifestării şi putem să spunem că totul este pregătit. Aşteptăm cu mare drag participanţii în număr cât mai mare şi le spunem că drumul de acces este practicabil, pe Muntele Găina a fost amenajată o zonă de campare şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea asistenţei medicale dar şi a pazei şi ordinii publice. Cu această ocazie mulţumesc tuturor instituţiilor care ne sprijină în organizarea Târgului de Fete de pe Muntele Găina al căror aport este extrem de important pentru buna desfăşurare a sărbătorii” a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Mii de oameni sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare şi mai cunoscută sărbătoare populară din România. Târgul este organizat de sute de ani în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie (20 iulie) şi păstrează caracteristicile tradiţionale autentice. Spectacole folclorice cu nume mari ale muzicii populare româneşti, concerte de muzică folk şi muzică uşoară, focuri de artificii şi petreceri în aer liber sunt câteva dintre ingredientele ediţiei din acest an.

PROGRAMUL Târgului de Fete de pe Muntele Găina:

SÂMBĂTĂ / 22 IULIE 2017

Muzeul Memorial „Avram Iancu”

Ora 14:00 – Moment evocator în memoria lui Avram Iancu – Erou al Naţiunii române

Centrul Comunei Avram Iancu

Ora 13:00 – Târgul Meşterilor populari din judeţul Alba

Ora 16:00 – Expoziţia de fotografie etnografică “Timp Străvechi” semnată Vasile Sârb şi elevii săi

Ora 16:30 – Activităţi de educaţie artistică şi culturală pentru copii

Ora 17:00 – Spectacol folcloric

Ansamblul Folcloric „Arieşul” din Cîmpeni – instructor Gheorghe Bădău

Ansamblul Folcloric „Brădeana” din Sohodol – instructor Oana Joldeş

Ansamblul Folcloric „Tradiţii Uiorene” din Ocna Mureş – coordonator Liliana Stoica

Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al judeţului Alba

Ansamblul de dansuri coordonat de Alexandra Oargă şi Flaviu Mârza şi soliştii vocali

DUMITRU FĂRCAŞ

Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga, Nicolae Tuhuţ, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa

Conducerea muzicală – Alexandru Pal

Ora 20:00 – Foc de artificii şi urcare pe Muntele Găina

MUNTELE GĂINA

Ora 21:00 – Recital susţinut de trupa RE-BORN

Ora 21:40 – Concert extraordinar de muzică folk

VASILE ŞEICARU, MIRCEA VINTILĂ, VALI ȘERBAN, FLORIN SĂSĂRMAN

ORA 24:00 – Discotecă în aer liber alături de animatoare

MC şi DJ SEGA, într-un show unic de lumini şi efecte speciale

Ora 24:00 – Foc de artificii şi foc de tabără

DUMINICĂ /  23 iulie 2017

Ora 10.00 –  TE DEUM şi ceremonial de depunere coroane în memoria lui Avram Iancu – Erou al Naţiunii Române, alături de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara ”Augustin Bena” a Judeţului Alba

Ora 10:30 – Târgul Naţional al Meşterilor Populari

Ora 11:00 – Spectacol extraordinar de folclor

Ansamblul Folcloric “Urmaşii Magherilor” din Albeni, Gorj

Ansamblul Folcloric “Doina Mureşului” din Arad

Ansamblul Folcloric “Floarea Barcăului” din Marghita, Bihor

Ansamblul Folcloric din Cluj

Ansamblul Folcloric “Augustin Bena” al judeţului Alba, alături de:

Nicolae Furdui Iancu, Ioana Ardelean, Mirela Mănescu, Leontina Fărcaş, Nicolae Tuhuţ, Roxana Reche, Nicolae Plută, Cătălin Haşa, Maria Filimon, Floricica Moga, Dorina Nariţa

Ansamblul de dansuri coordonat de Alexandra Oargă şi Flaviu Mârza

Conducerea muzicală – Alexandru Pal


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Care vor fi TARIFELE DE CAZARE în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în anul academic 2025-2026

Lucian Daramus

Publicat

în

TARIFE DE CAZARE în căminele studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în anul academic 2025-2026 Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a aprobat tarifele de cazare în căminele studențești aplicabile în anul academic 2025-2026.  Decizia a fost luată în ședința din 23 iulie 2025 a Senatului Universității. Hotărârea a fost […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 78.000 de certificate medicale emise în 2024, în Alba: Peste 60% dintre acestea, eliberate pentru codul „Boală obişnuită”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 78.000 de certificate medicale au fost emise în 2024, în Alba: Peste 60% dintre acestea au fost eliberate pentru codul „Boală obişnuită” Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNASS) a efectuat acţiuni de control în toată ţara la primii 5 medici din fiecare judeţ care au eliberat anul trecut cele mai multe certificate de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Marius Ceteraș, reales membru în Consiliul Director al FRȘah: Este la al treilea mandat și speră să implementeze un proiect de 4 milioane de euro

Publicat

în

Albaiulianul Marius Ceteraș a fost reales membru în Consiliul Director al FRȘah. Alături de echipa sa, speră să implementeze un proiect de 4 milioane de euro Albaiulianul Marius Ceteraș rămâne un om de bază în cadrul Federației Române de Șah, fiind ales cu 66 de voturi din 68 pentru un al treilea mandat. El s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea