Sport

Ultimatum la Performanţa Ighiu: trei victorii până la finalul lunii | Jucătorii şi antrenorii, amendaţi după eşecul cu Ripensia Timişoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

performanta-ighiu-ripensia-timisoara-43 Eşecul drastic cu Ripensia Timişoara, 1-4 (0-2), pe „Cetate”, a învolburat apele la Performanţa Ighiu, conducătorii fiind nemulţumiţi de rezultate, dar mai ales de evoluţia dezamăgitoare a echipei condusă de Adorian Himcinschi, considerată pretendentă la promovarea în eşalonul secund.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, elevii lui Adorian Himcinschi au ultimatum să câştige următoarele trei jocuri, în Cupa României, la Sebiş şi apoi în campionat cu CSM Şcolar Reşiţa (deplasare) şi apoi acasă cu UTA „Bătrâna Doamnă” 2. De asemenea fotbaliştii şi antrenorii vor suporta penalităţi financiare.

Duminică dimineaţa a avut loc o şedinţă a oficialiilor Ighiului, decizia fiind una de sancţionare financiară a jucătorilor. „Au fost propuse amenzi pentru jucători şi antrenori, fără a se stabili cuantumul sancţiunilor. Trebuie să ne revenim în etapele următoare, este obiectivul nostru imediat”, a spus Himcinschi.

„Sunt două săptămâni în care echipa trebuie să câştige cele trei jocuri. Apoi vom face o nouă analiză„, a comentat Traian Rusu. „Este un avertisment. Aşteptăm ca lucrurile să se îndrepte. Pentru noment nu vor exista sancţiuni, dar trebuie să ne revenim”, a menţionat preşedintele Gheorghe Dănilă.

Ştirea iniţială, sâmbătă seara, după meci!

„Luni voi lua o decizie ce se va întâmpla cu echipa. Mă gândesc chiar să o retrag din Liga a 3-! Nimeni nu are o explicație pentru ce se s-a întâmplat. Dacă asta e răsplata lor pentru eforturile care le facem, atunci este clar că nu merită. Aștept explicații. Am terminat pe locul secund anul trecut cu un lot înferior valoric, dar acum avem alte pretenții” , a precizat, la cald, primarul Traian Rusu, acesta certându-i la pauză pe jucători și amenințându-i că-i va evacua din chirii, decizia nefiind pusă în practică.

Performanţa a strâns un singur punct în primele două etape.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz

Dan HENEGAR

Publicat

în

​Miruna Măda și Attila Malnasi (CSM Unirea Alba Iulia), vicecampioni balcanici la Elite | Radu Măda, medalie de bronz Rezultate excelente reușite de reprezentanții CSM Unirea Alba Iulia la Campionatul Balcanic și Cupa României de Ciclocros, desfășurate pe istoricul Domeniu Cantacuzino (Florești, Prahova).  ​ Trei dintre reprezentanții lotului național al României la Campionatul Balcanic au […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, zestre de 16 medalii la Cupa Ciuc | Ilinca Ileană-Pienariu, cupa concursului, Lorand Palfi – două medalii de aur Înotătorii de la LPS Alba Iulia au cucerit 16 medalii la Cupa Ciuc, concurs la care au luat startul 375 de sportivi de la 30 de cluburi din țară. Liceul […]

Citește mai mult

Sport

Perechea Flavius Giosan și Maria Dobra (CSM Unirea Alba Iulia), locul 6 la Campionatul Național Under 21 Latino

Ioana Oprean

Publicat

în

Perechea Flavius Giosan și Maria Dobra (CSM Unirea Alba Iulia), locul 6 la Campionatul Național Under 21 Latino Rezultate bune pentru dansatorii de la CSM Unirea, CSU și Life is Dance Alba Iulia, în categoria Under 21, la Campionatul Național de Dans Sportiv Under 21 Latino, desfășurat în acest weekend la Suceava. Două dintre perechile […]

Citește mai mult