Sport

Ultima reprezentaţie baschetbalistică la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia va susţine sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 18.00, ultimul joc din acest an în faţa propriilor fani. Adversară în etapa a 13-a (penultima) a Seriei Nord Vest din primul eşalon îi va fi BCM Bega Danzio Timişoara (locul 4, cu 15 puncte), considerată la începutul stagiunii drept principala contracandidată la calificarea între primele 8 echipe ale ţării. Cu Laura Budean, fosta jucătoare a studentelor albaiuliene în efectiv, „alb-violetele” au câştigat categoric duelul din tur de pe Bega, scor 70-39. CS Universitatea „1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia a stat runda anterioară, a înregistrat 4 înfrângeri la rând, a ratat obiectivul fixat şi se regăseşte pe penultima poziţie a ierarhiei, cu 12 puncte (două victorii din 10 întâlniri). ”Anumite jucătoare au acuzat probleme medicale, dar ne dorim să realizăm o victorie în acest joc pentru a ne despărţi într-un mod pozitiv de suporteri”, a declarat George Lăncrănjan, antrenor principal CS Universitatea LPS Alba Iulia, a cărui elevă Silvia Grădinaru s-a transferat în Cetatea Marii Uniri tocmai de la gruparea bănăţeană. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nera Bogodinți – CIL Blaj 1-2 (0-0) Echipa din „Mica Romă”, lider cu maximum de puncte, Blănaru – dublă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Nera Bogodinți – CIL Blaj 1-2 (0-0) Echipa din „Mica Romă”, lider cu maximum de puncte, Blănaru – dublă, în etapa a treia CIL Blaj continuă seria senzațională cu maximum de puncte după 3 etape, 2-1 (0-0), la Moldova Nouă, cu Nera Bogodinți.  Citește și: Liga 3, Seria 7, etapa a treia: liderul CIL Blaj, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0! Remiză rușinoasă pentru pretendenta la Liga 2!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0! Remiză rușinoasă pentru pretendenta la Liga 2! La final, din tribuna a doua s-s scandat „Demisia, demisia” Și „Rușine să vă fie”, reacții îndreptățite ale fanilor, care au taxat evoluția favoriților! Citește și: În fotbalul din Alba: 65 de transferuri la divizionarele terțe în „mercato”! […]

Citește mai mult

Sport

Update Video | Aiudeanul Andrei Cordea, gol superb, direct la vinclu, în SuperLiga: Reușită de generic în meciul jucat de CFR Cluj la Sfântu Gheorghe

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea, gol superb, direct la vinclu, în SuperLiga: Reușită de generic în meciul jucat de CFR Cluj la Sfântu Gheorghe Aiudeanul Andrei Cordea continuă să impresioneze în SuperLiga de fotbal. În ciuda transferului ratat la campioana en-titre Universitatea Craiova, Andrei Cordea se menține într-o formă de excepție. Artă și măiestrie – poate fi […]

Citește mai mult