Rămâi conectat

Sport

Turul eșalonului trei, modest pentru divizionarele din Alba | Dezamăgiri pentru Metalurgistul Cugir, Unirea Alba Iulia, Industria Galda și CS Ocna Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Toată vara trecută echipele din Alba, cu preponderență Metalurgistul Cugir și Unirea Alba Iulia, combatante ce și-au enunțat pretențiile de promovare, s-au temut că nu fie repartizate în ediția 2018-2019 a eșalonului terț alături de AFK Csikszereda Miercurea Ciuc sau U Craiova 1948 (echipa lui Adrian Mititelu) văzute drept adevărate pietre de moară în campania spre eșalonul fruntaș.

Și până la urmă “albanezele” au ajuns toate în Seria a 4-a, unde CSM Școlar Reșița părea o adevărată forță (până la urmă și formația din Valea Domanului a trecut prin mari frământări, clasându-se pe locul al 7-lea), însă la finele turului s-au trezit cu un surprinzător lider – Șoimii Lipova (34 de puncte) – și un podium integral arădean, Gloria Lunca Teuz Cermei (31 de puncte) și Crișul Chișineu Criș (29 de puncte) – întregind trioul fruntaș.

*Parcurs modest, departe de pretenții

După ce Performanța Ighiu a aruncat prosopul vara trecută, Alba a rămas cu 4 reprezentante în Liga a 3-a (al treilea campionat succesiv, al doilea cu toate în aceeași serie), care însă au avut o primă parte a stagiunii modestă, asta raportat la pretenții și la parcursul din anii precedenți.

Cea mai veche dintre combatante, Metalurgistul Cugir, ajunsă la al șaselea sezon consecutiv pe a treia scenă, este cel mai bine plasată, însă oricum gruparea de sub Drăgana nu are multe motive de satisfacție, ținând cont că are de recuperat în retur șase puncte până la primul loc. Și continuând pe linia candidatelor din Alba la Liga a 2-a, este evident că marea decepție se numește Unirea Alba Iulia, ce iernează abia pe poziția a 9-a, ieșită total din calcule, deși numele din efectiv o îndreptățeau să vizeze un cu totul alt parcurs.

A treia reprezentantă a județului, în ordinea clasamentului, este Industria Galda, ce simte din plin amenințarea retrogradării, cu o zestre precară, numai 15 puncte în dreptul echipei pregătite de Paul Ciucă, a doua ca și vechime în Liga a 3-a, în al 5-lea campionat la rând. O postură deloc obișnuită pentru găldeni, care cu un an în urmă erau pe ultima treaptă a podiumului în seria dominată de “U” Cluj, cu 27 de puncte (acum doar 15!!!). Despre CS Ocna Mureș, este greu de spus ceva pozitiv în condițiile în care nou-promovata este ultima în clasament, cu un singur punct, fără a cunoaște gustul victoriei și o defensivă dezolantă, cu 53 de goluri încasate în 15 runde!!!

*Comparații cu sezoanele anterioare

Comparațiile cu sezoanele precedente sunt defavorabile pentru cele patru conjudețene, regresul fiind evident atât ca și număr de puncte cât și ca locuri în clasament. Dar iată ce relevă statistica, în privința turului, începând din 2013-2014:

*Metalurgistul Cugir: *ediția 2018-2019: locul cinci, cu 28 de puncte; *ediția 2017-2018: locul patru, cu 27 de puncte; *ediția 2016-2017: locul cinci, cu 26 de puncte (Seria a 5-a); *ediția 2015-2016: locul doi, cu 31 de puncte (Seria a 4-a); *ediția 2014-2015: locul șase, cu 21 de puncte (Seria a 5-a); *ediția 2013-2014: locul doi, cu 27 de puncte (în Seria a 5-a) – era sistemul cu play-off și s-au jucat și trei runde din retur.

*Unirea Alba Iulia: *ediția 2018-2019: locul 9, cu 19 puncte; *ediția 2017-2018: locul șase, cu 24 de puncte; *ediția 2016-2017: locul 12, cu 12 puncte;

*Industria Galda de Jos: *ediția 2018-2019: locul 14, cu 15 puncte; *ediția 2017-2018: locul trei, cu 27 de puncte; *ediția 2016-2017: locul patru, cu 22 de puncte (Seria a 4-a); *ediția 2015-2016: locul patru, cu 28 de puncte (Seria a 5-a); *ediția 2014-2015: locul șapte, cu 16 puncte (Seria a 5-a);

*CS Ocna Mureș: *ediția 2018-2019: locul 16, cu un punct!

Este clar că echipele din Alba au dezamăgit în turul actualei stagiuni, câtă vreme din cele două pretendente la promovare, doar una – Metalurgistul Cugir – mai contează în calcule, iar celelalte combatante două iernează în subsol, CS Ocna Mureș putând fi considerată că are șanse ce țin de domeniul fantasticului în obținerea permanenței în Liga a 3-a!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Jelena Delic și Evilania Martinez (Volei Alba Blaj), în echipa etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin | Campioana, 17 nominalizări în statistica FRV, cele mai multe Ariana Pîrv și Vittoria Piani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Jelena Delic și Evilania Martinez (Volei Alba Blaj), în echipa etapei a noua a Diviziei A1 la volei feminin | Campioana are 17 nominalizări în statistica FRV, cele mai multe Ariana Pîrv și Vittoria Piani În această rundă, în care a câștigat în deplasare, 3-0 cu Rapid București, echipa din „Mica Romă” este reprezentată de […]

Citește mai mult

Sport

Atacantul Denis Golda (CSM Unirea Alba Iulia), golgheterul Ligii 3 la finele anului | Vârful „alb-negrilor”, 16 reușite, mai mult decât 10 echipe

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atacantul Denis Golda (CSM Unirea Alba Iulia), golgheterul Ligii 3 la finele anului | Vârful „alb-negrilor”, 16 reușite, mai mult decât 10 echipe din eșalonul terț Atacantul Denis Golda, CSM Unirea Alba Iulia, este golgheterului Ligii 3 la finele anului 2025. Liderul Seriei 7 din eșalonul terț, formația „alb-negrilor”, cu cel mai prolific atac, dă […]

Citește mai mult

Sport

David Popovici a fost nominalizat pentru titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”. Sportivul român este pe aceeași listă cu Giannis Antetokounmpo sau Nikola Jokic

Bogdan Ilea

Publicat

în

David Popovici a fost nominalizat pentru titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”. Sportivul român este pe aceeași listă cu Giannis Antetokounmpo sau Nikola Jokic David Popovici a fost nominalizat pentru titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”, potrivit RRA. Sportivul român este inclus pe o listă cu nume […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea