Curier Județean

„Turnul din Pisa” de la Alba Iulia: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan a început să se încline: „Trecătorii l-ar putea vedea în Șanțul Cetății”

Ioana Oprean

Publicat

în

„Turnul din Pisa” de la Alba Iulia: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan a început să se încline: „Trecătorii l-ar putea vedea în Șanțul Cetății”

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan din municipiul Alba Iulia, monument vechi de peste 80 de ani, a început să se încline. Specialiștii se tem că cel mai important monument de for public din România s-ar putea prăbuși.

Situația a fost descoperită când un specialist în documentare digitală a realizat o scanare a monumentului. Rezultatul documentării realizate de Călin Șuteu arată că monumentul este înclinat spre stânga și în față.

Obeliscul, considerat de istorici cel mai important monument de for public din țară, a fost ridicat în 1937 din inițiativa Societății ASTRA, cu contribuția populației, fiind închinat memoriei conducătorilor răscoalei de la 1784-1785. Faptul că monumentul este înclinat a fost confirmat și de istoricul Valer Moga din Alba Iulia, cel care a și relatat istoria Obeliscului în cartea Memoria Urbis.

„Fundația monumentului este din trunchiuri de stejar, care au putut putrezi în aproape 90 de ani. Autoritățile municipale au cunoștință de procesul de înclinare, dar nu-i acordă importanță. Într-o bună dimineață, trecătorii ar putea vedea Obeliscul în Șanțul Cetății”, a afirmat istoricul.

La inaugurarea acestuia, în 14 octombrie 1937, au fost prezenţi, în mijlocul unei mulţimi de 70.000 de oameni, Regele Carol al II-lea şi Mihai Mare Voievod de Alba Iulia.

Pentru construcţia Obeliscului care străjuieşte Cetatea din Alba Iulia au donat foarte mulţi cetăţeni simpli, elevi din şcolile româneşti de atunci, iar senatorii şi deputaţii şi-au donat diurna pe o zi. Iniţiativa a aparţinut Asociaţiunii ASTRA, Despărţământul Alba.

Pentru realizarea lui a fost organizat un concurs. Sculptorul Iosif Fekete şi arhitectul Octavian Mihălţan au fost desemnaţi, până la urmă, semnatarii operei de for public de la Alba Iulia. Rezultatul a fost cel mai mare monument Art deco din România.

La un moment dat, excesele vremii au făcut ca unele voci să ceară ca la monument să lucreze doar români, fiind vorba despre un simbol al luptei pentru naţiune.

Monumentul are şi o parte nefinalizată. În vârf trebuia să aibă un far, care ar fi trebuit să lumineze noaptea, ceea ce la data respectivă ar fi fost ceva extrem de modern. De altfel, puţină lume ştie că monumentul este gol la interior şi are o scară spre partea superioară.

Lucrarea a fost realizată de o echipă coordonată de meşterii în construcţii, Ioan Cormoş şi Vasile Cormoş din Alba Iulia.

Obeliscul din piatră impresionează, în primul rând, prin înălţimea sa, de 20 de metri, ce-l face vizibil de la zeci de kilometri. Monumentul este amplasat în faţa Porţii a III-a a Cetăţii, pe un deal artificial de pământ ce, în trecut, trebuia să protejeze poarta principală a fortificaţiei de tirul direct al artileriei, în caz de asediu. A fost ridicat pentru marcarea a 150 de ani de la execuţia lui Horea şi Cloşca, conducătorii Răscoalei de la 1784.

Celula alegorică din soclul Obeliscului este un simbol al represiunii şi al suferinţei liderilor Răscoalei. Deasupra uşii de fier forjat de pe faţada vestică, pe o placă de gresie sunt sculptate, în relief, hotarele României Mari, iar în mijloc, figurile lui Horea, Cloşca şi Crişan.

Pe faţada opusă, estică, Obeliscul are ataşată o statuie de mari dimensiuni a zeiţei Victoria, înaripată şi ţinând în mâna dreaptă o cunună cu lauri, destinată celor trei lideri ai Răscoalei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Cum și-au asigurat patru elevi ai Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia admiterea anticipată cu nota 10 la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum și-au asigurat patru elevi ai Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia admiterea anticipată cu nota 10 la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca Un nou succes pentru Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia. Patru elevi, membri ai Smart Tech Team din cadrul liceului amintit, coordonați de prof. Mircea Teodorescu, au demonstrat din nou pasiunea pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aquapark-ul și autobaza din Alba Iulia, la stadiul „studiilor de soluție” pentru alimentarea cu energie electrică

Ioana Oprean

Publicat

în

Aquapark-ul și autobaza din Alba Iulia, la stadiul „studiilor de soluție” pentru alimentarea cu energie electrică Primăria Alba Iulia a lansat, luni, 4 mai 2026 procedura de achiziție directă a serviciilor de proiectare pentru eleborarea studiilor de soluție pentru alimentarea cu energie electrică pentru două obiective de investiții din zona de dezvoltare economică a municipiului. […]

Citește mai mult

Curier Județean

S-a deschis RE:Give – magazin caritabil care transformă cumpărăturile în sprijin real pentru comunitate

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a deschis RE:Give – magazin caritabil care transformă cumpărăturile în sprijin real pentru comunitate Un nou concept de magazin ajunge în Mercur City Center: RE:Give, un magazin caritabil unde fiecare achiziție contribuie direct la susținerea unor cauze sociale. Deschiderea oficială a avut loc luni, 4 mai 2026, la etajul 2 al centrului comercial. RE:Give oferă […]

Citește mai mult