Tudor Gheorghe despre autorități și gestionarea pandemiei: „pe cei murdari i-a murdărit și mai tare”
Tudor Gheorghe despre autorități și gestionarea pandemiei: „pe cei murdari i-a murdărit și mai tare”
Tudor Gheorghe a povestit în cadrul emisiunii „Subiectiv” de la Antena 3, cum l-a afectat pandemia, cum a trecut prin Covid-19. Acesta spune că autorităților le-a lipsit omenia atunci când au gestionat pandemia.
„Pe cei curați i-a făcut mai curați pe cei murdari i-a murdărit și mai tare. Adică faptul că am rămas pe frică, teamă care este încurajată și de dialogurile astea absolut ciudate de multe ori pe canalele de televiziune.
Aici este pericolul! Sunt oameni formatori de opinie și atunci când doi oameni cunoscuți, în care lumea crede, au început să se certe între ei pe această temă că injecția face rău, că vaccinarea nu aduce decât nenorocire, este o iluziile, iar altul spune sunteți proști, nu numai așa putem scăpa.
Eu am trecut prin boală și după o lună și jumătate mi-am făcut amândouă dozele și am știut de ce le fac. Am crezut că este bine și cred în continuare.
Îmi displace faptul că, nu știu din ce cauză, oamenii ăștia politici nu au chestia asta umană, adică de a veni în fața camerei de luat vederi să ne spună așa: bă fraților, e rău. Hai să facem un efort comun să vedem dacă vom găsi calea spre bine. Hai să vedem cum e, hai să mai răbdăm două săptămâni de zile cu masca pe figură și ajungem la 5 milioane. Echilibrul ăsta a fost rupt”, este de părere Tudor Gheorghe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026
600.000 de doze de vaccin antigripal vor ajunge în farmaciile din România până la finalul lunii octombrie 2026 Aproximativ 600.000 de doze de vaccin antigripal injectabil urmează să fie distribuite farmaciilor din România până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Mai mult de jumătate dintre acestea ar putea fi disponibile începând de săptămâna viitoare, potrivit unui […]
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României
Orionide 2026, spectacolul cosmic al toamnei: Când atinge ploaia de stele punctul maxim pe cerul României Ploaia de meteori Orionide revine pe cerul României în octombrie 2026, oferind ocazia de a observa pe cer fragmente provenite de la una dintre cele mai cunoscute comete din istorie, cometa Halley. Fenomenul astronomic este activ între 2 octombrie […]
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată
Fabricile de armament din Cugir, vizate de planul de reorganizare a ROMARM într-un holding industrial integrat: Consultare publică lansată Ministerul Economiei propune reorganizarea ROMARM într-un holding industrial integrat, cu fabricile grupate pe domenii de activitate și o conducere menită să reducă influența politică. Reforma ar putea avea implicații importante pentru unitățile de producție din Cugir, […]
