Curier Județean

Tribunalul Alba: 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Daia Română, acuzat de trafic de droguri

Ioana Oprean

Publicat

în

Marin Boar, un tânăr din Daia Română implicat într-un dosar de trafic de droguri, a fost condamnat ieri, de Tribunalul Alba, la 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată prin apel la o instanță superioară.

Petrecerea Divorțaților

”(…) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 09.03.2017, în dosar nr. 21D/P/2017 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, între procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpatul Boar Marin, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc, fără drept, (…) Stabileşte faţă de inc. Boar Marin, …, pedeapsa de: – 1 an şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…) pentru săvârşirea infr. de deţinere de droguri de risc, fără drept, (…); – 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…) pentru săvârşirea inf. de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, (…). În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cp aplică inculpatului Boar Marin pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor (…) În baza art. 91 Cp suspendă executarea pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare, sub supraveghere, pe o durată de 3 ani ce constituie termen de supraveghere (…) În baza art. 72 Cp deduce din pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, durata reţinerii în 03.10.2015 şi a arestului la domiciliu, din 07.10.2015 până în 05.11.2015. În baza art. 112 lit. f Cp dispune confiscarea cantităţii de 168,9 grame masă vegetală conţinând THC, ridicată de la domiciliul inculpatului şi distrugerea acesteia.(…)”, se arată în soluția pe scurt, publicată pe portalul instanței.

Reamintim că Marin Boar a fost cercetat de procurorii DIICOT Alba Iulia alături de albaiulienii Mihai Alexandru Mârza (patronul fostului bar ”Habitat”, actualul ”Studio”, din Șanțurile Cetății Alba Carolina) şi Matei Coman, împreună cu Silviu Pleșa din Sebeş (condamnat recent de Tribunalul Alba la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare după ce, la rîndul său, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției). Aceștia au fost reţinuţi în data de 3 octombrie 2015 pentru infracțiuni din sfera traficului de droguri de risc.

La data respectivă, instanţa a decis definitiv plasarea în arest la domiciliu a inculpaţilor Mihai Alexandru Mârza, Matei Coman și Marin Boar, în timp ce Silviu Pleşa a fost pus sub control judiciar.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Incendiu la Aiud: Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la Aiud: Acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări. Intervin pompierii cu două autospeciale  Pompierii din Aiud intervin pe strada Strâmtă, miercuri, 14 octombrie 2026, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe.  Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în mun. Aiud, strada Stramta. Din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un card găsit, zece plăți și o procedură de aproape trei ani: Bărbat trimis în judecată la Tribunalul Alba pentru 561,62 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Un card găsit, zece plăți și o procedură de aproape trei ani: Bărbat trimis în judecată la Tribunalul Alba pentru 561,62 lei Tribunalul Alba a închis, luni, 12 octombrie 2026 faza camerei preliminare și a dispus începerea judecății în dosarul unui bărbat acuzat că a folosit un card bancar găsit pentru cumpărături în magazinele din […]

Citește mai mult

Curier Județean

16-17 octombrie 2026 | Două zile de… râs la Alba Iulia: Caricaturi, epigrame și lansări de carte, la Festivalul de Umor. Programul

Ioana Oprean

Publicat

în

Două zile de… râs la Alba Iulia: Caricaturi, epigrame și lansări de carte, la Festivalul de Umor. Programul Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba organizează, în zilele de 16 și 17 octombrie 2026, o serie de manifestări culturale în cadrul Festivalului de Umor, ediția a XVII-a, un eveniment dedicat literaturii și artei […]

Citește mai mult