Traseu turistic cultural de interes național și internațional la Sebeș: Proiectul, pe masa consilierilor locali
Traseu turistic cultural de interes național și internațional la Sebeș: Proiectul, pe masa consilierilor locali
Consilierii locali ai municipiului Sebeș vor avea de aprobat în ședința ordinară din 31 august, un proiect de hotărâre privind marcarea unui traseu turistic cultural de interes public național și internațional pe raza municipiului Sebeș.
Traseul de turism cultural Camino de România străbate municipiul Sebeș dinspre localitatea Petrești în direcția localității Pianu de Jos. El urmărește următoarele elemente de reper din cuprinsul municipiului: str. Gladiolelor, str. Dorin Pavel (DN 67C), str. Traian (E81), str. Bistrei, Bulevardul Lucian Blaga, Piața Primăriei, str. 24 Ianuarie, Piața Libertății, Bulevardul Lucian Blaga, str. Valea Frumoasei, str. Mircea Cel Mare și str. Ion Creangă.
Având în vedere faptul că pe raza Municipiului Sebeș poate fi evidențiat un traseu turistic care poate fi parcurs pedestru, cu bicicleta sau călare, care să asigure continuitatea traseului Camino de România care se intenționează să aibă în final o lungime de aproximativ 2000 km. integrându-se în vasta rețea (peste 80 000 km) cunoscută sub numele de Camino de Santiago /Jakobsweg/ Saint James way/ ce reface drumurile de pelerinaj (vechime de un mileniu) către Catedrala din Santiago de Compostela – Spania, unde se află moaștele Sfântului apostol lacob, traseu care din 1987, în baza unei decizii a Consiliului Europei, Camino de Santiago a devenit Itinerar Cultural European, primul de acest fel (în prezent numărul acestora se ridică la 40).
Ținând cont de faptul că, CAMINO DE ROMÂNIA are două puncte de pornire, București și Iași, astfel că acesta va tranzita și Municipiul Sebeș, propun Consiliului local Sebeș sa aprobe evidențierea acestui traseu pe raza Municipiului Sebeș.
Vestigii ale trecerii Sfântului apostol lacob (apreciat în secolul al XIX-lea drept sfânt patron al Transilvaniei) sunt Capela dedicată apostolului (sec.XIV) cât și statuia acestuia reprezentând-ul ca pelerin de pe zidul Bisericii Evanghelice din Sebeș, singura din țară de acest fel, păstrată în forma originală.
Evidențierea traseului mai sus menționat dă posibilitatea celor ce vor străbate traseul prin Municipiul Sebeș să descopere și alte repere importante din orașul nostru, pe lângă vestigiile amintite.
Fluxul de turiști din România, cât și din alte țări, va contribui la susținerea și dezvoltarea turismului pe plan local cât și la promovarea municipiului ca destinație turistică, astfel că se vor aduce beneficii la bugetul local al Municipiului Sebeș.
Tipuri de marcaje utilizate:
-indicator de direcție dublu – scoica și săgeata galbenă.
-panou, la intrarea în municipiu, cu valențe turistice, cuprinzând prin pictograme obiective de interes pentru pelerini/turiști. Panoul va cuprinde un plan al orașului, cu rețeaua de străzi, schematizată, plan pe care va fi trecut cu linie galbenă întreruptă traseul ce-1 vor urma pelerinii.
-panou dedicat Camino de România, amplasat în zona centrală a municipiului, având două părți, față-verso; pe față, din direcția de deplasare a pelerinilor va fi amplasat textul bilingv dedicat municipiului Sebeș, reper însemnat al drumului; pe verso vor fi prezentate (bilingv) informațiile necesare, de larg interes, referitoare la Camino de Santiago/Drumul Sfântului lacob privit ca Itinerar Cultural European. Panoul va fi astfel amplasat încât să fie vizibil și să se încadreze armonios în peisajul urban.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Circulație feroviară suspendată temporar pe Magistrala 300, între Aiud și Unirea, în urma ruperii firului de contact: Ce trenuri staționează pe parcurs
Circulație feroviară suspendată temporar pe Magistrala 300, între Aiud și Unirea, în urma ruperii firului de contact: Ce trenuri staționează pe parcurs Circulația trenurilor este afectată, sâmbătă, 8 august 2026, la prânz, între Aiud și Hm Unirea, în județul Alba, după ruperea firului de contact la intrarea în stația Unirea, informează CFR SA. Incidentul s-a […]
Video | Descoperă Rowmania, concurs de vâslit în canotci, din nou pe Mureș, la Alba Iulia. Ivona Patzaichin: „Avem o resursă valoroasă pe care o valorificăm destul de puțin”
Descoperă Rowmania, concurs de vâslit în canotci, din nou pe Mureș, la Alba Iulia. Ivona Patzaichin: „Avem o resursă valoroasă pe care o valorificăm destul de puțin” Proiectul „Descoperă Rowmania” a revenit, sâmbătă, 8 august 2026 la Alba Iulia pentru o nouă ediție menită să apropie comunitatea locală de mișcarea pe apă și de valorile […]
Accident teribil în Sebeș: o femeie de 66 de ani, rănită grav după impactul cu o motocicletă
Accident teribil în Sebeș: o femeie de 66 de ani, rănită grav după impactul cu o motocicletă „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și acordare prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș. În accident sunt implicate o motocicletă și un pieton, acesta din urmă fiind inconștient. Forțe alocate: […]