Transalpina – Drumul Regelui, marcă înregistrată oficial. Cei care vor să folosească această denumire au nevoie de acordul Asociației cabanierilor din Rânca
„Transalpina Drumul Regelui” este marcă înregistrată oficial. Cabanierii din Rânca au mers la OSIM, iar de acum cei care vor să folosească această denumire au nevoie de acordul lor.
Preşedintele asociatiei, Constantin Pănescu, spune ca a înregistrat această marcă pentru o promovare mult mai bună a zonei. Transalpina este cea mai înaltă șosea din țară și principalul punct de atracție de la Rânca.
Perioada de protecție a mărcii este de 10 ani, termenul curgând însă din 18 iunie 2015, asta cu toate că certificatul a fost emis de abia zilele trecute. Legea îi dă voie solicitantului ca după cei zece ani să solicite o reînnoire a perioadei.
„Asociaţia Cabanierilor Corneşu Mare – Rânca va fi cea care va da de acum încolo acceptul pentru a se folosi denumirea de Transalpina şi Drumul Regelui. Am început demersurile deja pentru a notifica autorităţile şi diversele organizaţii care se implică în desfăşurarea unor manifestări în care folosesc şi denumirea de Transalpina. Nu avem pretenţii deosebite, dar dorim să fim menţionaţi printre organizatori pentru că noi oricum ne implicăm în desfăşurarea manifestărilor care au loc în zona noastră. Important este să ştim despre organizarea unei manifestări şi să ne dăm acceptul pentru a folosi denumirea de Transalpina – Drumul Regelui”, a menţionat Pănescu.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Creșterea salariului minim, aprobată de Guvern: Cât va deveni acesta de la 1 iulie 2026 Guvernul a adoptat joi, 12 martie 2026, hotărârea privind majorarea salariului minim, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, care a descris măsura drept o decizie importantă pentru românii care muncesc „cinstit şi corect”. „Astăzi am deblocat o decizie importantă pentru […]
Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026
Ministrul Finanțelor: Am aprobat prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026 Guvernul a aprobat, joi, 12 martie, prelungirea schemei de sprijin pentru transportatori, prin compensarea creșterii prețului la motorină pentru carburantul achiziționat până la finalul anului 2026. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a […]
FOTO | Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic
Volodimir Zelenski la București: România și Ucraina vor coopera în producția de drone. Parteneriat strategic Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, joi, 12 martie 2026 o vizită oficială în România. Volodimir Zelenski a fost primit de către președintele Nicuşor Dan la Palatul Cotroceni. Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii […]