Ştirea zilei

TRAGEDIE fără margini. O fetiță de 8 ani, din Alba Iulia, a fost spulberată de un tren, la Aurel Vlaicu. Copila a murit pe loc

Ioana Oprean

Publicat

în

Tragedie fără margini în satul Aurel Vlaicu, din judeţul Hunedoara. O copilă în vârstă de opt ani, din Alba Iulia, a murit, spulberată de o locomotivă.

Accidentul s-a petrecut, luni, în jurul orei 5. „Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, a constatat că pe marginea CF 200, în staţia CF Aurel Vlaicu, o locomotivă izolată care circula din direcţia Alba Iulia – Simeria, a surprins în gabaritul căii ferate şi a accidentat mortal o fetiţă în vârstă de 8 ani, din municipiul Alba Iulia.

La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Ambulanţei, care a constatat decesul minorei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Minora se afla în staţia Aurel Vlaicu, împreună cu mama sa şi sora ei în vârstă de 5 ani, în aşteptarea unui tren care să le transporte în Alba Iulia. Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Poliția a deschis un dosar în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragicul accident.

Trupul micuței a fost preluat de medicii legiști.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult