Rămâi conectat

Politică Administrație

Toamna vine cu proteste! Dascălii şi transportatorii se pregătesc de grevă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Finanţiştii, dascălii şi transportatorii se pregătesc de grevă

Sindicaliștii din Finanțe sunt nemulțumiți că guvernul i-a mințit și nimic din ceea ce le-a promis în legea salarizării nu s-a realizat, așa că din septembrie anunță că vor organiza proteste. Înainte de negocierile privind legea salarizării, angajaţii din Finanţe au luat parte la proteste spontane. În urma negocierilor de la Parlament şi de la Ministerul Finanțelor s-a decis ca funcţiile publice teritoriale să se transforme în funcţii de stat, astfel încât să se facă echivalarea salariilor.

Era firesc să nu mai existe diferențe între angajații care muncesc pe același post, în teritoriu și la centru. Potrivit recentelor prevederi, nu creşte salarizarea în plată în 2017, iar în 2018 salariile se majorează cu 25% dacă nu depășesc grila din 2022. Netransferând funcția teritorială în funcţia de stat, finanțiștii din teritoriu vor avea o creştere salarială, anul viitor, de doar 10%. Prin urmare, angajații Fiscului se pregătesc de proteste începând cu luna septembrie.

Profesorii anunță și ei proteste

Dascălii se pregătesc de grevă în 11 septembrie, ziua în care ar trebui să înceapă școala. Ei sunt nemulțumiți că promisiunile Guvernului nu sunt respectate. Cadrele didactice au inițiat și o petiție on-line, semnată deja de câteva mii de persoane. Astfel profesorii vor să fie luaţi în seamă de guvernanți. ”Până când ne vor mai minți guvernanții?! Profesorii sunt, în continuare, bătaia de joc a Guvernului!! Măririle de salarii, drepturile câștigate în instanță, condiții mai bune în școli, toate promisiunile au fost uitate sau amânate în ultimele luni. Mai întâi s-a anunțat cu surle și trâmbițe că vor crește salariile de la 1 iulie 2017. Evident că NU s-a mai întâmplat asta și ne așteptăm ca nici în 2018 să nu se respecte promisiunile. De ce? Pentru că așa s-a procedat în învățământ de fiecare dată.

Promisiuni au fost cu nemiluita, realizări… deloc! Acum, ministrul ne-a anunțat că nici banii cuveniți în urma sentințelor judecătorești rămase definitive nu se vor mai plăti în septembrie. Poate în noiembrie, cine-o mai fi la guvernare atunci să se descurce! Între timp, același ministru ne anunță că tot cadrele didactice trebuie să facă de serviciu pe școală (eventual să facă și pe bodyguarzii la poarta școlii), că va trebui să avem răspunderea telefoanelor mobile în timpul orelor, că se vor scana toate lucrările de la Bacalaureat și se vor corecta acasă… un milion de năzbâtii. Ziua și declarația! Ne-am săturat să fim bătaia de joc a guvernanților! De ce primarii și toți cei din primării și-au votat salarii duble, dar pentru profesori nu sunt bani?!!

De ce pentru medici se decide să nu mai plătească impozit la salariu, dar la profesori nu sunt bani?!! Haideți să facem grevă în învățământ până se rezolvă problemele. Ne-am săturat să fim mințiți!”, se arată în petiția dascălilor. Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat că salariații din sistemul de învățământ nu vor primi, la rectificarea bugetară din septembrie, plata drepturilor bănești obținute în urma sentințelor judecătorești. Pop a adăugat că se va încerca alocarea sumelor necesare la rectificarea din noiembrie, însă nu se vor putea achita toate restanțele, care ajung la circa 700 de milioane de lei la nivel național.

Profesorii nu mai cred în promisiunile ministrului Educației, conform cărora peste doi ani toate școlile din România vor fi conectate la internet și vor avea camere pentru supraveghere în interiorul și în curtea școlilor. Așa cum știm, creșterile salariale anunțate pentru dascăli, de la 1 iulie 2017, nu au avut loc. Guvernanții au promis că de la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut de 25%, iar de la 1 martie 2018 vor da încă 25% pentru profesori, ajungându-se la o creștere de 50%, dar profesorii nu mai au încredere în spusele ministrului Pop.

Transportatorii, supărați pe guvernanți

Transportatorii susțin că o majorare a accizei la carburanți ar putea aduce pierderi la bugetul de stat şi solicită Guvernului să nu adopte o astfel de măsură de la 1 septembrie. „În cazul în care statul va majora acciza cu 38 de bani pe litrul de motorină şi benzină, transportatorii români care efectuează operaţiuni de transport internaţional vor fi obligaţi să alimenteze în afara ţării, iar prin reorientarea alimentării a doar 15% din volumul actual de motorină vândut în România şi a scăderii cu acelaşi procentaj al alimentării cu benzină, se anulează orice câştig ipotetic al statului român!”, susțin transportatorii. În România, consumul anual de carburant este de aproape 7 miliarde de litri, din care 5 miliarde de litri de motorină şi două miliarde de litri de benzină. Astfel, cei 38 de bani în plus la acciza actuală ar putea aduce statului 45,22 de bani (acciza + TVA) pentru fiecare litru de motorină şi benzină, suma colectată suplimentar ajungând la 3,16 miliarde de lei, dacă se va menţine același nivel la consumul de motorină şi benzină.

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea