Curier Județean

Tinerii basarabeni din România s-au strâns la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În week-end, timp de trei zile, Organizaţia Studenţilor şi Liceenilor Basarabeni din Alba împreună cu Consiliul Judeţean Alba a găzduit „Congresul Tinerilor Basarabeni din România”. Aşa cum ne-a precizat Alina Taragan, preşedinta Organizaţiei, congresul s-a adresat tinerilor din Basarabia care vor să îşi continue studiile la noi în ţară. Un număr de 56 de studenţi din mai multe centre universitare, inclusiv elevi şi studenţi din Alba au discutat despre problemele întâlnite aici şi au încercat să găsească soluţii. „S-a vorbit despre dificultatea integrării noastre, ca basarabeni, în mediul românesc, posibilităţile de angajare după terminarea studiilor în România şi întoarcerea acasă. Multe dintre dificultăţile întălnite de către noi, în ceea ce priveşte întegrarea în comunitatea românească, au fost comune, specifice fiecărui centru universitar, dar au fost şi unele de care nu bănuiam. Am încercat să găsim soluţii care să fie viabile şi aplicate în colaborare cu toate organizaţiile de basarabeni din România, pentru că numai împreună putem fi o forţă”, a precizat Alina Taragan. Nu se putea ca în cadrul acestei prime ediţii să nu se discute şi despre Unirea Basarabiei cu România – 27 martie 1918 sau să nu fie depuse coroane de flori la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Scriitorilor. Studenţii basarabeni veniţi la Alba Iulia s-au relaxat vizitând Cetatea. În urma Congresului va fi editat volumul „Congresul Tinerilor Basarabeni din România ediţia 1”. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată

Ioana Oprean

Publicat

în

Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa

Ioana Oprean

Publicat

în

Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa Cugirul se pregătește pentru o nouă întâlnire cu natura, mișcarea și comunitatea. Iubitorii de ciclism sunt invitați să participe, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Turul cu bicicleta în jurul Cugirului, eveniment organizat de MTB Cugir, cu sprijinul Primăriei […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare

Ioana Oprean

Publicat

în

Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea construirii unui ansamblu de 6 locuințe sociale individuale de tip înșiruit. Proiectul este finanțat prin Programul […]

Citește mai mult