Actualitate

Testarea rapidă pentru depistarea Covid-19, în farmacii, aprobată de Ministerul Sănătății: Cum vor fi organizate zonele de testare

Ioana Oprean

Publicat

în

În cursul zilei de luni, 10 mai, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătății, și care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.

Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide

Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătății, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.

În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligația de a raporta către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate și situaţia stocurilor.
Cum vor fi organizate zonele de testare

În privința organizării zonei de testare, ordinul prevede ca aceasta să fie pe o suprafață delimitată, destinată exclusiv procesului de testare, și care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: este amplasată într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație care asigură un schimb de aer interior/exterior și filtrare, este dotată cu masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale rezultate din activitatea de testare și are o suprafață de minimum 4 metri pătrați utili, delimitată de spațiul oficinei.

Totodată, circuitul persoanelor care se testează trebuie să fie delimitat prin marcaje și/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clienții farmaciei. De asemenea, farmaciile își pot organiza zona destinată activitații de testare și prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condițiile menționate anterior și cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce privește ocuparea domeniului public.

Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință.

„Testarea are un rol esențial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare și asigurând un timp scurt între cerere și acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-și facă testul rapid într-un mod accesibil și sigur”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Orașul din județul vecin în care motorina şi benzina se vând cel mai ieftin din ţară: Cât costă carburanții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Orașul din județul vecin în care motorina şi benzina se vând cel mai ieftin din ţară: Cât costă carburanții  Prețurile benzinei și motorinei au rămas, în general, aproape neschimbate de vineri până sâmbătă, însă un oraș din România se remarcă prin cele mai mici prețuri la carburanți din țară. În municipiul Reghin, din judeţul Mureş, […]

Citește mai mult

Actualitate

Legea ANI, prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar în Timișoara, promulgată de Nicușor Dan: Explicația președintelui

Bogdan Ilea

Publicat

în

Legea ANI, prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar în Timișoara, promulgată de Nicușor Dan: Explicația președintelui Președintele Nicușor Dan a promulgat legea ANI, adoptată de Parlament, care prevede și încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz, și implicit plecarea acestuia de la conducerea Primăriei Timișoara. ,,Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea […]

Citește mai mult

Actualitate

La ce materii se dă Bacul în 2027: Probe obligatorii și la alegere. Regulă nouă pentru corectarea lucrărilor

Ioana Oprean

Publicat

în

La ce materii se dă Bacul în 2027: Probe obligatorii și la alegere. Regulă nouă pentru corectarea lucrărilor Elevii din România care vor da Bac-ul în 2027 pot începe deja pregătirea după programele oficiale de examen. Structura probelor rămâne, în mare parte, cea cunoscută, iar disciplinele susținute diferă în funcție de profilul și specializarea absolventului. […]

Citește mai mult