Actualitate

Termenul limită pentru restituirea banilor pentru „Cuminţenia Pământului” s-a prelungit

Ioana Oprean

Publicat

în

Termenul până la care se face restituirea banilor donaţi pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului” a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2019, în baza unei  ordonanţe de urgenţă adoptată în şedinţa de Guvern de ieri, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

„Iniţial, termenul era de 31 decembrie anul acesta. (…) Sunt totuşi proceduri în care sunt implicate şi alte instituţii şi, de aceea, a fost luată această decizie”, a explicat Barbu, la Palatul Victoria.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că suma restituită până în prezent către cei care au donat pentru achiziţia „Cuminţeniei Pământului” este de 359.473 de lei dintr-un total de 5 milioane de lei.

Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională „Brâncuşi e al meu”, menită să susţină cumpărarea de către statul român a sculpturii „Cuminţenia Pământului”, iar suma strânsă  a fost de 1.163.032 de euro.

În 2016, Guvernul a reglementat posibilitatea celor care au dat bani pentru „Cuminţenia Pământului” de a solicita în scris Ministerului Culturii restituirea sumelor donate, în termen de 40 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei care vizează achiziţionarea lucrării lui Constantin Brâncuşi.

De asemenea, tot atunci, Executivul anunţa că un acord cu proprietarii „Cuminţeniei Pământului” stabilea un nou termen de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare pentru data de 20 decembrie 2016.

Tot în 2016, s-a reglementat şi situaţia în care nu vor putea fi identificaţi toţi donatorii sau în care aceştia nu îşi vor exercita opţiunea privind restituirea sumelor donate. Totodată, Executivul a stabilit şi felul în care se va constitui Fondul „Brâncuşi”, care va fi gestionat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în vederea achiziţionării de opere de artă contemporană şi bunuri culturale aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil.

Lucrarea „Cuminţenia Pământului” a fost realizată în 1907 şi expusă pentru prima dată la Bucureşti în 1910. În 1911, Constantin Brâncuşi a vândut sculptura „Cuminţenia Pământului” inginerului Gheorghe Romaşcu. În 1957, regimul comunist de la Bucureşti i-a confiscat abuziv lucrarea şi, astfel, ea a fost expusă, pentru următoarele decenii, la Muzeul Naţional de Artă al României. În 2012, moştenitorii lui Gheorghe Romaşcu au primit înapoi sculptura, în urma unui proces de retrocedare.

Sculptura „Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi, a fost evaluată, în septembrie 2014, la 20 de milioane de euro. Ministerul Culturii a fost invitat să îşi exercite dreptul de preemţiune.

Proprietarii sculpturii „Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2016, suma 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, care a fost recent prelungit pentru 30 noiembrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi.

Guvernul României a propus ca achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi să se facă printr-un efort comun al statului român şi al cetăţenilor: suma de 5 milioane de euro a fost alocată de Guvern şi era nevoie ca 6 milioane de euro să fie colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private şi juridice.

Sursa Economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reguli noi pentru tranzacțiile auto de la 1 septembrie 2026. Cumpărătorii trebuie să declare dacă au datorii înainte de a-și achiziționa un bun

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli noi pentru tranzacțiile auto de la 1 septembrie 2026. Cumpărătorii trebuie să declare dacă au datorii înainte de a-și achiziționa un bun Începând cu 1 septembrie 2026, se schimbă regulile pentru cei care vor să-şi cumpere maşină. Contractele de vânzare-cumpărare vin acum cu rubrici noi şi restricţii pentru cei care au datorii la stat. […]

Citește mai mult

Actualitate

31 august – 1 septembrie 2026 | Caniculă, urmată de furtuni în România: Cod Galben în Alba și alte județe

Ioana Oprean

Publicat

în

Caniculă, urmată de furtuni în România: Cod Galben în Alba și alte județe Noul episod de caniculă va fi urmat de furtuni în România.  Luni, 31 august 2026, județul Alba și alte zone din țară sunt sub incidența unei atenționări meteo Cod Galben de caniculă. Vor urma furtuni în toată țara, la început de septembrie […]

Citește mai mult

Actualitate

Concursul separat de admitere la liceu 2027: Ministrul interimar al Educației cere intervenția rapidă a Parlamentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul separat de admitere la liceu 2027: Ministrul interimar al Educației cere intervenția rapidă a Parlamentului Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a venit cu o serie de precizări privind concursul separat de admitere în clasa a IX-a, afirmând că este important ca Parlamentul să decidă cât mai rapid dacă prevederea adoptată în 2023 rămâne […]

Citește mai mult