Rămâi conectat

Politică Administrație

Teme de interes pentru primarii din județul Alba, prezentate de reprezentanții instituțiilor deconcentrate la întâlnirile organizate de Instituția Prefectului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Instituția Prefectului Alba a organizat, în perioada 26 aprilie – 3 mai 2017, întâlniri de lucru cu primarii și secretarii unităților administrativ – teritoriale din județ, la reuniuni participând și directorii de servicii deconcentrate care au expus teme de interes pentru edili. Întâlnirile s-au organizat din inițiativa prefectului Dănuț Hălălai și a subprefectului Monica Popescu și au avut loc la sediul Instituției Prefectului Alba, cât și la sediile primăriilor Câmpeni, Blaj și Aiud.  

În cadrul întâlnirilor, Instituția Prefectului Alba a organizat dezbateri privind redactarea și adoptarea actelor administrative şi comunicarea acestora către prefect precum și cele referitoare la verificarea legalității acestora. Totodată, s-au organizat dezbateri referitoare la aplicarea actelor normative din domeniul restituirii proprietăților funciare, în special: situația cererilor nesoluționate și a necesarului de teren pentru finalizarea aplicării legilor fondului funciar și stadiul punerilor în posesie și a întocmirii documentațiilor necesare emiterii titlurilor de proprietate pentru cererile nesoluționate care au ca termen final 31 decembrie 2017.

De asemenea, temele de interes pentru edili, prezentate de reprezentanții instituțiilor deconcentrate din județ, au fost:

Elit - Gustul Desăvârșit

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Alba:

  • Recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinţei, acordate în baza Oug 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece;
  • Prezentarea modificărilor prevăzute de OUG 93 /2016 pentru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii de asistenţă socială, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru acestea în anul 2016, respectiv transmiterea la termenele prevăzute de lege a situaţiilor cu beneficiarii ajutorului social, persoane apte de muncă , pentru a fi comunicate ulterior celorlateinstituţii implicate, respectiv ITM şi AJOFM;
  • Prezentarea programului PATRIVEM prin care instituţiile implicate în acordarea anumitor tipuri de beneficii sociale, pot verifica veridicitatea datelor declarate de către beneficiari, pentru a preveni acordarea plăţilor necuvenite;
  • Informare cu privire la modificările legislative referitoare la acordarea venitului minim garantat, acordat în baza Legii 416/2001 şialocaţia pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii 272/2010, respectiv normele metodologice republicate ca urmare a modificărilor prevăzute de OUG 93 /2016 entru reglementarea unor măsuri de simplificare a acordării unor beneficii de asistenţă socială, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare pentru acestea în anul 2016.

Direcția de Sănătate Publică Alba:

  • Strategia Județeană de Sănătate 2017 – 2020: Județul Alba este al doilea județ din România care are o strategie de sănătate, aceasta aflându-se în prezent într-un proces de dezbatere publică, urmând să fie supusă aprobării în ședință de Consiliu Județean. DSP a prezentat în linii mari documentul, care se regăsește și pe site-ul instituției și a solicitat propuneri reprezentanților UAT pentru îmbunătățirea asistenței medicale;
  • Asistența medicală comunitară: Au fost dezbătute aspecte privind activitatea asistenților medicali comunitari, aceștia fiind angajați ai primăriilor dar fiind plătiți din sume de la Ministerul Sănătății prin DSP Alba. Au fost dezbătute aspecte privind îmbunătățirea și eficientizarea activității acestora precum și suplimentarea numărului de posturi unde este necesar;
  • Diverse: La acest capitol s-au discutat aspecte privind acoperirea vaccinală la nivelul comunităților din județul Alba precum și metode de creștere a procentului de copii vaccinați, aspecte legate de îmbunătățirea asistenței medicale școlare, precum și o analiză a surselor publice de apă – izvoare, fântâni etc. – pentru eficientizarea auditului pe care DSP este abilitată să îl facă la nivelul acestora.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură:

  • Toate masurile de finanțare a fermierilor – documente necesare, condiții, termene de depunere și un eventual eșantion de fermieri care ar putea accesa finanțarea, dacă dispunem de informațiile necesare în baza de date;
  • Programarea fermierilor pentru depunerea cererilor unice de plata pe suprafață, în vederea fluidizării eliberării adeverințelor de la registrul agricol și implicit a respectării termenelor de depunere la APIA a cererii (intervalul 01.03.-15.05 a fiecărui an);
  • Tabel nominal cu grupului de fermieri pentru controale în teren de tip teledetecție;
  • Tabel nominal cu fermierii notificați pentru depunerea unor documente suplimentare necesare dosarului de finanțare – în situația in care numărul acestora este mai mare;
  • Întâlniri cu fermierii aferenți UTA-urilor respective, în situația în care condițiile de finanțare se modifica major;
  • Condiții de finanțare a pășunilor comunale.

Agenţia pentru FinanţareaInvestiţiilor Rurale:

AFIR a anunțat lansarea în perioada 3 mai – 31 iulie 2017 a primei sesiuni din 2017 de depunere a cererilor de finanțare pentru submăsura 4.1, 4.1A, 6.1, 6.2, 6.3, 6.4, 9.1, 9.1A din PNDR2014 – 2020 și în perioada 3 mai – 31 octombrie 2017 a primei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare pentru schema de minimis aferentă schemei de ajutor de stat GBER pentru submăsura 4.2.

S-au comunicat și sumele alocate, a fiecărei submăsuri și pragurile de calitate.

Inspectoratul Școlar Județean Alba:

  • Modul de asigurare cu pază sau alte mijloace de protecție antiefracție a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza județului Alba;
  • Ordinul MTS nr. 325/2017 pentru aprobarea metodologiei pentru organizarea taberelor cu caracter social pentru elevi pe perioada vacanțelor școlare și a metodologiei privind organizarea  taberelor pentru preșcolarii, elevii și studenții cu handicap împreună cu asistenții personali și asistenții personali profesioniști;
  • Situația autorizaților sanitare și a avizelor PSI la nivelul unităților școlare din județul Alba;
  • Acordarea tichetelor educaționale în învățământul preșcolar;
  • Aprobarea procedurii de monitorizare a copiilor a căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate;
  • Protecția și promovarea drepturilor copilului;
  • Situația microbuzelor școlare la nivelul unităților de învățământ din județul Alba;
  • Lista unităților de învățământ preuniversitar pentru care unitatea administrativ-teritorială a solicitat finanțare în vederea efectuării unor lucrări de ”realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare” județul Alba.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară:

  • Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) ALBA a primit de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) bugetul aprobat pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral. Astfel, primăriile pot încheia, în această lună, contracte de finanțare cu OCPI ALBA pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică;
  • În cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) unitățile administrativ-teritoriale (UAT) primesc în acest an, pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică, suma de 150.000 de lei/UAT, față de 135.000 de lei/UAT, în 2016. Totodată, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, începând cu anul 2017, bugetele sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd fondurile alocate dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului;
  • Contractele de finanțare între OCPI ALBA și UAT-uri vor fi încheiate la sfârșitul lunii mai 2017.
  • După semnarea contractelor de finanțare, UAT-urile vor încheia contracte de achiziție a serviciilor de înregistrare sistematică;
  • Procedura de achiziție a serviciilor de înregistrare sistematică va fi derulată de UAT-uri, iar transferul fondurilor către primării va fi efectuat după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate;
  • În prezent, situația lucrărilor de înregistrare sistematică în județul ALBA este următoarea;
  • Lucrări finalizate la nivel de UAT: Vințu de Jos, Horea;
  • Lucrări finalizate la nivel de sector cadastral: UAT-uri finalizate în 2016: Blandiana, Cugir, Cut, Săliștea, Șibot, Cricău, Galda de Jos, Cergău, Jidvei, Pianu;
  • UAT-uri parțial finalizate în 2016: Alba Iulia, Doștat, Sîncel, cuprinzând un total de 46 de sectoare, 6780 imobile, suma plătită fiind 375834 lei;
  • UAT-uri finalizate în 2017 Rimetea, Sâncel, Teiuș, Vidra, cuprinzând un total de 10 sectoare, 1514 imobile, suma plătită fiind 88200 lei;
  • Lucrări în derulare la nivel de UAT: Poiana Vadului, Daia Romană, Șpring, Sîntimbru, Ciugud;
  • Lucrări în derulare la nivel de sector cadastral: 36 de lucrări: Aiud, Alba Iulia, Arieșeni, Avram Iancu, Baia de Arieș, Berghin, Bistra, Blaj, Bucerdea Granoasă, Bucium, Calnic, Cenede, Cetatea de Baltă, Ciuruleasa, Crăciunelul de Jos, Doștat, Fărău, Garda de Sus, Hopîrta, Livezile, Lopadea Nouă, Lupșa, Meteș, Mirăslău, Mogoș, Noșlac, Ohaba, Rădești, Roșia montană, Săsciori, Scăroșoara, Sohodol, Stremț, Unirea, valea Lungă, cu un total de 84 de sectoare, 17252 imobile, suma plătibilă fiind de 1037760 lei;
  • Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 are ca obiectiv principal înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI în sumă de 4.050.885 mii lei (aproximativ 900 mil. euro), din fonduri externe nerambursabile obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în cuantum de 1.408.010 mii lei (aproximativ 312 mil. euro);
  • De asemenea, în cadrul PNCCF lucrările de înregistrare sistematică pot fi finanțate din bugetele locale ale UAT-urilor.

Direcția pentru Agricultură Alba:

  • Având în vedere prevederile ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 2013(actualizată) privind organizarea,administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea<LLNK 11991 18 11 201   0 34> 18/1991;
  • Gestionarea pajiştilor se stabileşte prin amenajamente pastorale;
  • Consiliile locale au obligaţia să elaboreze şi să aprobe amenajamentul pastoral, valabil pentru toate pajiştile aflate pe unitatea administrativ-teritorială;
  • Unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, au obligaţia de a include în cadrul documentaţiei de concesiune sau închiriere a pajiştilor permanente amenajamentul pastoral şi condiţii speciale de îndeplinire a contractului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
  • În vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, începând cu anul 2018, este obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral;
  • Fondurile necesare pentru realizarea amenajamentelor pastorale ale suprafeţelor de pajişti permanente se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

LISTA de repartiție pentru locuințele de necesitate din municipiul Alba Iulia pentru anul 2023: Opt persoane vor beneficia de module

Ziarul Unirea

Publicat

în

LISTA de repartiție pentru locuințele de necesitate din municipiul Alba Iulia pentru anul 2023: Opt persoane vor beneficia de module

În şedinţa de marți, 28 martie, consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat aprobarea, printre alte proiecte și lista de repartiție pentru locuințele de necesitate din Municipiul Alba lulia pentru anul 2023.

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia nr. 94/27.02.2023 s-a aprobat Lista de priorități pentru anul 2023, în vederea repartizării locuințelor de necesitate din Municipiul Alba Iulia, care cuprinde 8 solicitanți eligibili.

Având în vedere că toate locuințele de necesitate au suprafața egală, sunt suficiente pentru solicitanții eligibili, Comisia de analiză a cererilor de locuințe sociale și a locuințelor de necesitate propune repartizarea locuințelor de necesitate pentru toți solicitanții eligibili din lista de priorități.

Elit - Gustul Desăvârșit

Lista repartițiilor

NUME PRENUME PUNCTAJ Locuință repartizată
ADAM GEORGIANA 31 99A
BOȚI EMANUELA 32 99B
MOLDOVAN CAMELIA SIMONA 32 99 C
ZOLTAN ROZALIA MARIA 33 99D
VARGA PAU LI NA RODICA 18 99E
JURCA MARCEL TITEL 25 99F
BÂRCEA NICOLAE 28 99G
STOICA CORNEL 19 99H

Locuințele de necesitate sunt amplasate în municipiul Alba Iulia, strada Gheorghe Șincai, nr.99. Numerotarea locuințelor se face începând cu primul modul/container dinspre B-dul Republicii, respectiv 8 locuințe cu nr. 99 A-99 H, suprafețele per modul sunt de 11,20 mp desfășurată și 8,94 mp utilă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Tineri pentru TINE – Echipa Tineretului Național Liberal Alba. Cine este Mihai Zedler?

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Tineri pentru TINE – Echipa Tineretului Național Liberal Alba. Cine este Mihai Zedler?

Convins fiind ca spiritul civic nu se poate manifesta mai bine decat printr-o implicare activa si responsabila in viata comunitatii din care fac parte, inţeleg normal sa ma prezint celor care vor vota in viitor, pentru avea o imagine clara de unde vin, cine sunt si ce viziune am.

Blajul este orasul meu natal, in care locuiesc si astazi cu placere, de 35 de ani, impreuna cu familia(sotia si baiatul nostru), orasul in care am trait o copilarie de poveste, in simplitate ei, fiind mult mai preocupat de trairi decat de aspect de natura materiala. Tot aici am absolvit ‘’7 ani de acasa’’, parintii si bunicii fiind borne de referinta in ceea ce sunt astazi, ulterior am gasit scoala si profesorii de incredere care mi-au ghidat parcursul educational, fiind absolvent de Stiinte economice, continuate cu studii universitare – licentiat in Finante si Banci, ulterior postuniversitare – licentiat al unui master in Audit Financiar, ambele parcurse la Universitatea ,,1 Decembrie 1918’’ din Alba Iulia. Intr-o perioada in care mi-am inceput si activitatea profesionala, am devenit si licentiat in Drept.

Ca tot am mentionat de activitatea profesionala, aici e mai simplu, trebuie sa stiti ca lucrez de 15 ani in cadrul unei multinationale, in care am inceput ca student in cadrul departamentului de IT, iar ulterior am aplicat pentru o pozitie in cadrul departamentului de achizitii indirecte, unde ma aflu si in prezent, avand functia de Category Expert – Specialist in Achizitii.

Elit - Gustul Desăvârșit

Am avut si am sansa sa lucrez cu oameni din diferite tari atat din Europa cat si de pe alte continente, fapt care m-a ajutat sa invat sa fiu riguros si organizat, sa predau lucrurile la timpul lor. Adica pe langa partea de creativitate exista si partea de punctualitate, care in Romania este destul de greu de invatat in scoala, pentru ca majoritatea fac lucrurile pe ultima suta de metri. In acelasi timp am primit si o lectie de smerenie. Pentru ca am vazut de fapt cat de mare este lumea, cati oameni talentati sunt si mi-am dorit sa fiu mai bun, sa performez.

Momentan implicarea civica pentru mine inseamna si rolul asumat de consilier local al Municipiului Blaj, din anul 2020, fiind cel mai tanar consilier local ales.

Fiind ‘’produsul’’ organizatiei de tineret, unde activez si astazi in functia de vicepresedinte in cadrul BPJ al TNL Alba doresc sa va asigur că organizatiile TNL vor rămăne la fel de active atat la nivel local, cat și județean, iar prioritățile tinerilor judetului Alba vor fi și prioritățile tinerilor liberali.
In politica, fara a fi perfect, m-am straduit sa fiu cat mai aproape de ceea ce se asteapta de la mine, sa aduc un suflu nou, bazat pe integritate si competenta.

Dacă e să sintetizez in doua cuvinte atributele unui om politic bun, consider ca nu trebuie să aiba decît două calități, necesare, de altfel, în orice meserie: bunătatea și inteligența. Practic sa-ti placa sa ajuti si să-ți meargă mintea (ceea ce e altceva decît să fii „băiat destept”). Să ajuti oamenii, țara. Să fii un OM ales de oameni.

In incheiere mesajul meu pentru dumnevoastra este unul simplu si firesc: In primul rand, indemn pe toata lumea sa se implice, pentru ca indiferenta si pesimismul nu au nimic de a face cu bunul mers al comunitatii noastre, iar democratia incepe la nivel local si trebuie pusa in practica nu doar o data la 4 ani, ci constant. Avem obligatia si privilegiul de a privi spre viitor dornici de a-l face mai bun. Om cu om, zi de zi, trebuie sa ne straduim sa facem lucrurile in asa fel incat sa ramana in echilibru cu trecutul, prezentul si viitorul; cu natura si valorile noastre.

Ganduri bune!

Mihai ZEDLER, Consilier local al Municipiului Blaj, vicepresedinte PNL Blaj, vicepresedinte BPJ al TNL Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Extinderea rețelei electrice de distribuție pe o stradă din cartierul Orizont din Alba Iulia: Proiectul de hotărâre, pe masa consilierilor locali

BONTEA Alexandru

Publicat

în

Extinderea rețelei electrice de distribuție pe o stradă din cartierul Orizont din Alba Iulia: Proiectul de hotărâre, pe masa consilierilor locali

Un proiect pentru extinderea rețelei electrice de distribuție pe strada Orizont 18, din Municipiul Alba Iulia, se află pe masa consilierilor locali, în cadrul ședinței din 28 martie.

Municipiul Alba Iulia a solicitat, către operatorul Distribuţie Energie Electrică România, extinderea reţelei de energie electrică pe strada Orizont 18 in conformitate cu Legea 123/2012-Legea energiei electrice si prevederile art. 16 din Ordinul ANRE nr. 36/2019. Distribuţie Energie Electrică România a întocmit, conform prevederilor legislative, studiul de fezabilitate pentru investiţia mai sus menţionată. Zona studiată este o stradă publică, strada Orizont 18.

Elit - Gustul Desăvârșit

Necesitatea realizării acestei investiţii rezultă din starea tehnică actuală a reţelelor de distribuţie a energiei electrice deţinută de către operatorul concesionar al reţelei, respectiv reţelele electrice nu sunt pozate pe toate străzile.

Investiţia are următoarele caracteristici tehnice :

Valoarea totala estimata a lucrărilor este de 162484,35 lei fără TVA, asa cum rezulta din devizul general, iar durata de execuţie a acestora este de 3 luni.

Finanţarea investiţiei se va face din bugetul local si din bugetul operatorului Distribuţie Energie Electrică România – Sucursala Alba.

Conform calculelor de eficienţă întocmite de proiectant, în baza Ordinului ANRE nr. 36/2019, cota de cofmanţare a autorităţii locale este în proprţie de 39,32%, respectiv în sumă de 63888,85 lei la care se adaugă TVA.

Fata de cele prezentate mai sus propunem aprobarea cofinanţării obiectivului ’’Extindere reţele electrice de distribuţie pe strada Orizont 18, din Municipiul Alba Iulia” la valoarea si indicatorii tehnico-economici din anexa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare