Actualitate

Teatrul de proiecte din Alba Iulia, în Cetate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Autorităţile judeţene au anunţat că au identificat locaţia unde va fi construit viitorul sediu al teatrului de proiecte, şi anume în curtea actualului Spital de Neuropsihiatrie din apropierea Catedralei Reîntregirii. Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a declarat în cadrul unei conferinţei de presă că a fost deja obţinută aprobarea de la Ministerul Culturii, însă mai e nevoie şi de acordul Ministerului Dezvoltării şi Turismului dar şi de cea a consilierilor locali din Alba Iulia. În acest an vor fi alocaţi 300.000 lei pentru întocmirea studiilor de fezabilitate. „Cu timpul, Spitalul de Neuropsihiatrie trebuie mutat de acolo, nu ştim încă unde. Cele două clădiri în care funcţionează în prezent spitalul nu pot fi demolate întrucât sunt clădiri istorice. Ele vor fi recondiţionate şi transformate în spaţii de creaţie şi de expoziţie”, a precizat Dumitrel. În paralel, CJ Alba a alocat în 2012 400.000 lei pentru modernizarea sălilor de spectacol ale Teatrului de Păpuşi „Prichindel”, aflat în administrarea autorităţilor judeţene.
Ideea construirii unui teatru de proiect la Alba Iulia s-a născut în urmă cu câţiva ani, odată cu creşterea pe care a cunoscut-o Festivalul Internaţional de Teatru organizat de CJ Alba şi Teatrul „Prichindel”, şi care are loc în fiecare toamnă la Alba Iulia.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | 25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României

Lucian Dărămuș

Publicat

în

25 de exemplare de vultur sur, aduse în Munții Făgăraș din Spania: Regii înălțimilor dispăruseră de peste 70 de ani din fauna României 25 de exemplare de vultur sur (Gyps fulvus) au fost aduse în Munții Făgăraș în martie 2026, într-un proiect de reintroducere a speciei în România. Exemplarele au fost aduse din Spania. Vulturii […]

Citește mai mult

Actualitate

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026

Bogdan Ilea

Publicat

în

Producția de carne din România: Creșteri la porcine și păsări, scăderi la bovine, ovine și caprine, în ianuarie 2026 Producția de carne din România a înregistrat evoluții diferite în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică, s-au consemnat creșteri la carnea de porc și […]

Citește mai mult

Actualitate

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România: „Toleranță zero pentru nerespectarea standardelor”

Ioana Oprean

Publicat

în

CONTROALE la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole, a anunțat, marți, 10 martie 2026 declanșarea unor controale la serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități din România.  „Am toleranță zero pentru nerespectarea standardelor în serviciile sociale rezidențiale pentru persoanele cu dizabilități. De aceea, […]

Citește mai mult