Ţeapă cu facturi la energie: Tentativă de fraudă prin SMS-uri cu link-uri pentru facturi false. La ce trebuie să fie atenţi românii
Ţeapă cu facturi la energie: Tentativă de fraudă prin SMS-uri cu link-uri pentru facturi false. La ce trebuie să fie atenţi românii
Autorităţile din România atrag atenţia că circulă o tentativă de fraudă în numele unei companii cunoscute, astfel că românii trebuie să fie foarte atenţi la facturile la energie.
Este vorba despre o tentativă de fraudă în numele Transelectrica.
Românii au primit SMS-uri cu link-uri pentru facturi false care ar fi fost emise de compania de stat, astfel că hackerii au putut fura datele celor care accesau link-urile respective.
„Echipa DNSC vă supune atenției un nou val de atacuri de tip phishing / scam propagate prin intermediul SMS-urilor către utilizatori din România. (…) atacurile folosesc scenariul deconectării serviciilor pentru neplată, așa cum se poate observa din imaginile atașate.
– Odată ce potențiala victimă accesează link-ul din curiozitate este redirecționată către un site de phishing cere și colectează date sensibile (personale și de card), acestea ajungând în posesia atacatorilor.
– Deși conține elemente de identitate vizuală corespondente Transelectrica, este evident că nu ne aflăm pe un canal de comunicare oficial pentru respectiva companie, dacă citim numele de domeniu al site-ului pe care suntem trimiși (ithmeony[.]space)!
– Textul mesajului este unul care nu respectă în totalitate rigorile limbii române, semn că ar fi fost tradus automat din altă limbă, fără a fi adaptat.
– Verificați mereu sursa mesajelor, înainte de a face o acțiune care v-ar putea pune în pericol datele
– Atunci când nu sunteți siguri că ar fi trebuit să primiți un mesaj, verificați transmiterea lui de către expeditor pe canalele de comunicare alternative
– Evitați accesarea de link-uri din astfel de surse necunoscute sau dubioase și verificați-le cu o soluție de securitate, atunci când aveți dubii
– Nu furnizați date personale, date de autentificare sau date financiare la cerere, în urma accesării unor astfel de link-uri.
– Dacă ați furnizat din neatenție date de card, este important să anunțați imediat banca. Dacă vi s-au furat bani din cont, depuneți o plângere la Poliție (online sau la cea mai apropiată secție)
Accesați sigurantaonline.ro și vă puteți antrena pentru a detecta și evita astfel de tentative de fraudă!
SigurantaOnline este o campanie de conștientizare dedicată evitării fraudelor de pe internet, derulată de DNSC, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor (ARB), alături de parteneri importanți din sectorul privat IT&C: https://quiz.sigurantaonline.ro”, este mesajul transmis de Directoratul Național de Securitate Cibernetică – DNSC, pe pagina de Facebook.
Sursa: antema3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Primul deces al unei persoane confirmate cu gripă în sezonul 2026-2027, în România: Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână
Primul deces al unei persoane confirmate cu gripă în sezonul 2026-2027, în România: Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o singură săptămână Un bărbat de peste 65 de ani, din județul Cluj, a murit după ce a fost confirmat cu virus gripal de tip A. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP), acesta nu era vaccinat […]
Foto | Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental
Rectorul UAB, Daniel Breaz, la conducerea alianței universitare europene EU.ACE: Un pas important pentru consolidarea prezenței Universității din Alba Iulia în spațiul academic continental Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Daniel Breaz, preia mandatul de președinte al alianței universitare europene EU.ACE, într-un moment important pentru consolidarea cooperării dintre universitățile europene. […]
Foto | 25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”
25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor” Ordinul Arhitecților din România – Filiala Alba, reprezentată de președintele său, arh. Vlad Străjan, a organizat, în data de 2 octombrie 2026, la Alba Iulia, evenimentul „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”, dedicat aniversării a 25 […]

