Cultură Educație

Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice, aplicată din 1 iunie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de OUG prin care modifică Codul Fiscal, astfel încât de la 1 iunie să poată fi aplicată taxarea inversă în domeniile cu risc crescut de fraudă. România a primit la începutul lunii mai o derogare de la Comisia Europeană pentru a aplica o astfel de măsură. Conform angajamentelor asumate de ţara noastră, taxarea inversă pentru livrarea bunurilor din categoria cerealelor şi a plantelor tehnice se aplică pe o perioadă de doi ani de la data intrării în vigoare a acesteia, mai exact până la data de 31 mai 2013, inclusiv. O altă măsură prevăzută de proiectul de act normativ vizează restrângerea sferei categoriilor de bunuri pentru care România a solicitat autorizarea pentru aplicarea unei măsuri speciale de derogare, numai pentru anumite bunuri din categoria cerealelor şi a plantelor tehnice, respectiv grâu, secară, orz, porumb, soia, rapiţă, floarea soarelui şi sfeclă de zahăr, ţinând seama de recomandările serviciilor Comisiei Europene în contextul demersurilor aferente unei astfel de autorizări. Prin OUG 54/2010 a fost instituit cadrul legal pentru aplicarea taxării inverse pentru livrarea de bunuri din următoarele categorii: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie, stabilite prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii militari din Alba, locul III la concursul de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Au parcurs trei probe, una teoretică și două probe practice Echipa Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia s-a clasat pe Locul III la faza județeană a Concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. Elevul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul ,,Micii Pietoni”, ediția XXII, la Grădinița nr. 11 din Alba Iulia: Diplome, medalii, „permise de pieton” și premii generoase pentru cele 17 echipaje din județ Grădinița cu Program Prelungit Nr. 11 Alba Iulia a găzduit astăzi cea de-a XXII-a ediție a concursului pentru preșcolari „Micii pietoni”. Organizatorii evenimentului sunt Grădinița cu Program Prelungit Nr. […]

Citește mai mult